Art terapia în contextul serviciilor terapeutice

Transcription

1 77 Art terapia în contextul serviciilor terapeutice Silviu Ioniţă, psiholog Rezumat Ancorată într-o practică terapeutică de mai bine de jumătate secol, art terapia încă se află se luptă pentru a-şi defini locul între serviciile de sănătate mentală, în ciuda faptului că produce rezultate incontestabile şi dispune de un aparat metodologic bine pus la punct. Art terapia este adesea redusă la un set de practici utilizate de anumite şcoli terapeutice, artişti sau pedagogi. De curând art terapeutul a fost recunoscut în Clasificarea Ocupaţiilor din România. În acest context analizăm evoluţia art terapiei în România şi rolul pe care îl poate juca aceasta printre serviciile de sănătate mentală. Aspectele urmărite ţin de posibilităţile de formare existente, organizarea profesională, managementul programelor de art terapie în contextul socio-economic din România şi bune practici. Cuvinte cheie: art terapie, servicii terapeutice, bune practice, formare profesională. Abstract Art therapy is based on more than 50 years of practice, yet it still struggles to define its place among mental health services, despite being able to produce undeniable results and having a well defined body of methods. It is often the case that art therapy is reduced to a set of practices used by established schools of therapy, artists or pedagogues. Recently the art therapist has been acknowledged by the Romanian Classification of Occupations. In this context we analyze the evolution of art therapy in Romania and its possible role among mental health services. The main aspects we have followed deal with the availability of trainings, professional recognition, the management of art therapy programmes in the Romanian social and economical context and good practices. Key words: art therapy, therapeutic services, good practices, training. 1. Context Observaţii empirice privind efectele pozitive ale diferitelor forme de artă datează din timpuri imemoriale, fiind una dintre funcţiile atribuite artei. Oarecum surprinzător, cristalizarea unei forme terapeutice bazată pe mijloace expresive a avut loc relativ târziu, în prima parte a secolului XX aducând drama terapia ca îmbinare de expresie artistică şi demers curativ. Conceptualizarea art terapiei ca metodă de lucru în domeniul sănătăţii mentale s-a produs în anii '40 când pictorul britanic Adrian Hill, bazându-se pe propria experienţă şi travaliul de recuperare prin care a trecut, a publicat cartea Art versus Illness (1945). În timp au fost explorate numeroase forme artistice ca modalităţi de a ameliora simptomatologia a numeroase afecţiuni, în

2 78 special de natură psihică: arte plastice (desen, pictură, modelaj, colaj), arte performative (muzică, teatru, dans şi mişcarea, teatru de marionete), tehnici narative (poveşti terapeutice), etc. Unul dintre punctele slabe ale art terapiei ţine de faptul că ea nu propune o abordare de sine stătătoare a psihicului uman şi nu dispune de un cadru teoretic specific, unitar şi particular. Majoritatea specialiştilor care se revendică a fi art terapeuţi folosesc tehnici creative pentru a produce chatarsisul emoţional, schimbări de perspectivă cognitivă sau stimularea creativităţii, dar nu se raportează la nici o teorie unitară a art terapiei, ci folosesc aceste tehnici creative prin filtrul orientării psihologice în care au fost formaţi şi la care aderă (gestalt terapie, psihanaliză, terapie jungiană, etc.). Acest fenomen este valabil pentru cei care au ca formare psihoterapia. Art terapeuţii proveniţi din alte filiere de formare (artă, pedagogie) tind să accentueze latura practică şi cea creativă, în detrimentul unei teoretice care să ofere un model conceptual al procesului terapeutic. În prezent există mai multe modalităţi de a defini art terapia, fiecare dintre ele accentuând o anumită latură a ei. American Art Therapy Association (AATA) consideră că art terapia este un domeniul în cadrul sănătăţii mentale care utilizează procese creative din artă pentru a întări şi creşte starea de bine la nivel fizic, mental şi emoţional 1. În accepţiunea British Association of Art Therapists 2 aceasta reprezintă utilizarea mijloacelor artistice pentru exprimarea sinelui şi reflecţia acestuia în prezenţa unui art terapeut specializat. Apropierea de alte modalităţi de intervenţie, precum terapia ocupaţională, impune căutarea unor delimitări conceptuale. În literatura de specialitate (Atkinson & Wells, 2003) sunt identificate patru puncte de diferenţiere între art terapie şi terapia ocupaţională: a) educaţie şi pregătire profesională, b) folosirea unor medii de manifestare artistică diferite, c) importanţa ataşată produsului obţinut şi d) directivitatea. O trecere în revistă a cercetării în domeniul art terapiei (Metzl, 2008) arată că numărul de publicaţii în acest domeniul a crescut în perioada analizată ( ), dar autorii studiilor nu au fost neapărat practicieni în art terapie. Tipurile de studii prin care este pusă în valoare practica terapeutică din această arie au fost identificate ca fiind: studii clinice de caz, studii ale propriei practici, cercetare prin chestionar, interviuri, teste de art terapie, 1 yassociation.org/aataaboutus.html 2 org /art_ therapy.html

3 79 cercetare istoriografică sau antropologică, observaţii comportamentale şi explorarea produselor clienţilor. Această varietate de metode reflexive ne demonstrează interesul pentru documentarea acestui demers terapeutic ţinând cont de specificul domeniului. De-a lungul timpului s-a subliniat nevoia de a susţine concluziile personale ale practicienilor cu date statistice şi alte probe (Aldrige, 1994; Geue et al., 2010) privind eficienţa procesului. Nu de puţine ori lipsa unui demers de cercetare valid din punct de vedere metodologic a condus la obţinerea unor rezultate care, chiar dacă sunt posibile, nu pot fi atribuite cu siguranţă intervenţiei specifice art terapiei. În principal este semnalată lipsa de studii care să urmărească efectele derivate din demersul terapeutic pe o anumită perioadă de timp după încheierea ei. Efectul cathartic care ar putea determina terapeutul să creadă că intervenţia a avut succes, se poate dovedi a avea efecte limitate în timp în ceea ce priveşte funcţionarea clientului. Chiar şi în rândul practicienilor din domeniul sănătăţii există opinii diferite privind eficienţa art terapiei. Deşi majoritatea practicienilor cunosc posibilele beneficii derivate din folosirea art terapiei, sunt psihiatri care tind să minimalizeze utilitatea ei (Park & Hong, 2010), fără ca aceasta să fie o poziţie universal acceptată (Farokhi, 2011). Teoria şi practica din domeniul art terapiei par a putea fi grupate în două tipuri de intervenţie (Young, 1975): a) terapie suportivă care foloseşte procesul creativ şi tehnicile artistice pentru îmbunătăţirea stimei de sine şi a propriei identităţi; şi b) terapie ce urmăreşte înţelegerea (eng. insight) şi care caută să stimuleze o comunicare non-verbală în cadrul psihoterapiei. Spre exemplu, în lucrul cu pacienţi diagnosticaţi cu schizofrenie prima dintre abordări pare a înregistra un succes mai uşor de evidenţiat. Rezultatele obţinute prin utilizarea tehnicilor specifice art terapiei au fost evidenţiate atât în lucrul cu persoane care suferă de diferite afecţiuni, cât şi cu cele sănătoase din punct de vedere clinic. Totuşi, există o tendinţă de a scoate în evidenţă efectele art terapiei în combaterea simptomelor unor afecţiuni grave, precum cancerul (Geue et al., 2010), traumele psihologice (Talwar, 2006) sau dependenţa de substanţe (Holt & Kaiser, 2009; Iacob & Odobeştianu, 2012). Interesul cercetătorilor creşte atunci când se obţin rezultate în tratarea simptomele considerate ca fiind mai grave, dar nu trebuie neglijate rezultatele obţinute cu persoane fără afecţiuni evidente, care se angajează într-un demers de dezvoltare personală.

4 80 2. Practicienii în art terapie Procesul de recunoaştere al art terapeutului ca profesionist în România a fost unul de durată, cu numeroase iniţiative intermediare care au condus la rezultatul final. Unul din principalele mijloace prin care s-a coagulat comunitatea de practicieni este reprezentat de conferinţele şi seminariile care au adus la un loc la începutul anilor 2000 diferiţi actori interesaţi de promovarea acestui domeniu. Printre primele astfel de întâlniri au fost Creativitate şi drepturile omului în terapie, educaţie şi joc (Bacău, 2003) şi Împreună prin arte pentru persoane cu dizabilităţi (Sinaia, 2004). În anul 2006 de UNICEF România şi Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie, împreună cu parteneri locali au organizat două Conferinţe Naţionale pentru Promovarea Art Terapiei care au adus în dezbatere elaborarea standardului ocupaţional al acestei profesii. Acest tip de manifestări a continuat de-a lungul timpului sub auspiciile a diferite organizaţii implicate în dezvoltarea acestui domeniu (ex. Călătorii pe curcubeu - Braşov, 2010). Există mai multe organizaţii care promovează art terapia în diversele ei forme şi cu diferite finalităţi. Printre iniţiativele de durabile în această arie, remarcăm Reţeaua de Arte pentru Comunitate 3 care colectează experienţe ale practicienilor, publicând revista Împreună. Un aspect controversat şi disputat este cine poate practica art terapia. În lipsa unor reglementări la nivel naţional privind meseria de art terapeut, oricine se poate juca cu art terapia. Confuzia este întreţinută de existenţa unor profesii cu diferite grade de recunoaştere precum ergoterapeutul, ludoterapeutul sau lucrătorul prin arte combinate, care îşi asumă demersuri similare art terapiei, în lipsa unor foruri profesionale care să le reglementeze activitatea. Un mare pas înainte a fost făcut în anul 2011, când în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) a fost inclusă profesia de art terapeut. Din păcate ea a fost asimilată domeniului asistenţei sociale, fapt de natură să-i scadă prestigiul şi să inducă în eroare persoanele care prospectează formarea în acest domeniu. În România domeniului art terapiei este împărţit de practicieni proveniţi din filiere de formare : a) arte, b) psihologie şi ştiinţe sociale, c) pedagogică. Psihologii care folosesc tehnicile creative tind să le considere doar ca instrumente ajutătoare în procesul terapeutic 3

5 81 integrat orientării psihologice la care au aderat prin formare. În consecinţă, psihologii par a fi puţin interesaţi de promovarea unei identităţi separate a art terapiei, după cunoştinţele noastre, lipsind un curent de sprijinire al acestei direcţii. Formarea pedagogică din România a valorizat de-a lungul timpului utilizarea mijloacelor expresive şi creative în contextul învăţământului preşcolar şi primar. În ultimii ani acest tip de activităţi au început să fie incluse şi la alte niveluri de educaţie, fiind cuprinse în conceptul de educaţie nonformală. Adoptarea acestui aparat metodologic se face adesea în lipsa unei asumări a aspectelor terapeutice, dar nu înseamnă că acestea nu există. 3. Formarea în art terapie La nivel internaţional art terapia nu este considerată o orientare psihoterapeutică, ci un domeniu al serviciilor de sănătate mentală. Există institute puternice în SUA, Marea Britanie şi Franţa, dar ele sunt acreditate în cadrul terapiilor ocupaţionale sau pedagogiei. Fiecare ţară propune programe şi sisteme de formare diferite, adaptate la tradiţia terapeutică şi la serviciile de sănătate mentală disponibile. Cursurile se întind pe mai mulţi ani şi includ un program de formare şi unul de supervizare. În România art terapia nu este acreditată ca şcoală terapeutică, abia acum începând să se coaguleze în jurul unor ONGuri şi organizaţii ale psihologilor interesaţi de această abordare. Printre primele cursurile de formare în art terapie le putem menţiona pe cele organizate de Centrul de Art-terapie Eliza Ionescu din Timişoara, care au început în anul 1998, fiind treptat extinse în mai multe judeţe din Romania cu sprijinul UNICEF. In acest moment nu este clar care filieră de formare (arte, psihologie şi ştiinţe sociale, pedagogie) este mai interesată de a-şi asuma explicit sfera art terapie, promovând module de art terapie în oferta de formare iniţială. Spre exemplu la Cluj în cadrul Facultăţii de Arte Plastice, secţia Pedagogia Artelor se urmăreşte oferirea de competenţe de art terapeut 4, în timp ce la Universitatea de Vest din Timişoara, există module de art terapie în cadrul masteratului de Supervizare în servicii sociale şi sănătate mentală 5. Profesorii au acces la numeroase cursuri de formare în diferite metode de educaţie nonformală, care sunt de fapt metode de art terapie. Mai ales în ultimii ani, oferta de 4 ultatea_de_arte_plastice/pedagogia_artelor/ 5

6 82 formare s-a diversificat, fiind disponibile ateliere de formare ţinute de formatori români şi străini pe teme specifice art terapiei, dar din păcate acestea nu sunt articulate pe standardul ocupaţional al art terapeutului. Un program de formare în art terapie este oferit de Asociaţia Română de Terapii Expresive şi Şcoala de Art Terapie din Viena (Wiener Schule fur Kunsterapie), forma art terapie promovată este numită Phronetik, iar primul program formativ a fost organizat în toamna anului 2010, al doilea program urmând în toamna Modele de programe de art terapie Scopurile urmărite de atelierele de art terapie implementate în România sunt extrem de diverse. Dintre ele putem menţiona: a) dezvoltarea capacităţilor de exprimare verbală şi non-verbală a dorinţelor, trăirilor, sentimentelor; b) spargerea blocajelor emoţionale; c) perfecţionarea capacităţii de autocunoaştere şi auto-acceptare; d) creşterea stimei de sine şi a încrederii în propriile forţe; e) dezvoltarea valorilor morale şi spirituale; f) dezvoltarea capacităţilor cognitive, creative şi de integrare în grupuri; g) eliberarea de tensiuni, anxietate acumulată, stres, frustrări şi sentimente negative. Un exemplu de utilizare timpurie a art terapiei putem menţiona un proiect din anul 2003 care se înscria printre primele proiecte care foloseau explicit art terapia ca modalitate de intervenţie psiho-socială. Proiectul a fost finanţat dintr-un grant al Ministerului Afacerilor Externe din Franţa în parteneriat cu DGASPC 3, Şcoala cu clasele I- VIII nr. 71 şi Fundaţia Sfântul Dimitrie. Se viza implementarea unui Atelier de creaţie care urma să funcţioneze subvenţionat timp de 18 luni după care se dorea să se autofinanţeze. În activităţile proiectului au fost implicaţi peste 100 de copii din mediile defavorizate socioeconomic alături de părinţii lor. Activităţile proiectului vizau folosirea tehnicilor creative (desen, pictura, modelaj în lut, drama terapie, sunet şi mişcare, crearea de poveşti) cu scopul unei mai bune integrări sociale şi şcolare. Atelierul a fost coordonat de un psiholog, asistat de voluntari din cadrul Facultăţii de Arte Plastice şi al Facultăţii de Psihologie. Beneficiarii programului au fost o parte din copiii din Centrul de plasament Pinocchio 3 administrat de DGASPC Sector 3, precum şi copii de la Şcoala cu clasele I-

7 83 VIII nr. 71 din Bucureşti şi de la Fundaţia Sfântul Dimitrie. Numeroase centre de plasament şi alte instituţii de protecţie socială au iniţiat (de cele mai multe ori cu sprijin din partea unor ONG-uri) ateliere în care se folosesc metode artistice de expresie cu scop terapeutic. Exemplele oferite vin să susţină ideea eficienţei intervenţiilor terapeutice prin intermediul mijloacelor expresive, existând deja o bogată practică în această arie în România. Ceea ce încă lipseşte este o documentare sistematică şi evaluare obiectivă a eficienţei lor. Centrul de Artă Comunitară Vârsta4 6 din cadrul Căminului Amalia şi Şef Rabin Dr. Moses Rosen din Bucureşti oferă rezidenţilor programe prin care aceştia îşi valorifică experienţa şi creativitatea în ateliere de teatru, fotografie, dans. Scopul urmărit este acela de a revaloriza o categorie socială adesea marginalizată (vârstnicii instituţionalizaţi) şi de a le oferi o nouă perspectivă asupra propriilor posibilităţi creative. Centrul de Asistenţă Integrată a Adicţiilor Pericle şi Fundaţia Familia şi Ocrotirea Copilului au dezvoltat împreună un program de terapie prin percuţie de care beneficiază tineri dependenţi de heroină, aflaţi în tratament substitutiv cu metadonă (Odobeştianu, 2011). Rezultatele sunt încurajatoare, înregistrându-se scăderi semnificative ale recăderilor şi angajarea în activităţi valoroase din punct de vedere social Managementul activităţilor de art terapie Majoritatea tehnicilor de art terapie (ex.: pictură, desen, modelaj, construire de măşti, confecţionarea de marionete, dans şi mişcare, dramatizare şi muzică) au nevoie un necesar de materiale şi o recuzită destul de costisitoare. Acest fapt face ca ofertele art terapeuţilor să fie, din punct de vedere financiar, mult mai mari decât alte tipuri de ateliere de pe piaţa ofertelor psihologice de dezvoltare personală şi profesională. În acest context o problemă care nu trebuie neglijată este managementul activităţilor de art terapie. Pentru a avea la final un proces eficient trebuie să se ţinem cont de anumite aspecte precum: amenajarea spaţiului, delimitarea unui spaţiu personal, costul materialelor folosite, modalitatea de expunere a produselor activităţii, confortul participanţilor, etc. Spaţiul de desfăşurare al activităţilor

8 84 trebuie conceput asfel încât să favorizeze exprimarea liberă şi creativă a clientului, iar pe de altă parte să nu-l distragă din procesul creativ. În măsura în care creaţiile artistice rezultate iau o formă materială trebuie să li se acorde o atenţie aparte, ele fiind într-o anumită măsură o extensie a celui care le-a creat. Procesul terapeutic trebuie să includă o parte în care clientul şi terapeutul explorează cele mai bune modalităţi de expunere şi păstrarea a produselor. În acest moment majoritatea intervenţiilor terapeutice care au la bază manifestări artistice sunt susţinute financiar de terţe părţi, beneficiarii fiind doar rareori cei care acoperă costurile materialelor şi a muncii terapeutice. Această situaţie generează o dublă responsabilitate a terapeutului - atât faţă de client cât şi faţă de finanţator. Uneori agenda clientului nu corespunde în întregime cu cea a finanţatorului, punându-l pe art terapeut în situaţia de a gestiona diferitele aşteptări întro manieră responsabilă şi fără compromisuri de natură etică. Din păcate, lipsa unei organizări profesionale care să acopere această arie profesională conduce la lipsa unui cod etic şi a unui organism caresă supravegheze aplicarea sa. Fiecare art terapeut este nevoit să facă faţă provocărilor de natură etică în mod individual. În cazul art terapeuţilor de formare psihologică există posibilitatea de a se raporta la codul etic al psihologilor, dar şi acest fapt este strict voluntar şi la libera interpretare a celui care o face. 6. Concluzii şi recomandări Modul în care art terapia încearcă săşi găsească propria voce prin opoziţie cu arta poate fi rezumat prin adagiul: în artă beneficiarul este opera de artă - în art terapie beneficiarul este omul, arta fiind un mijloc de dezvoltare personală la dispoziţia acestuia. Aşa cum detaliat la începutul articolului rezultate intervenţiilor expresive şi creative sunt concrete şi vizibile, dar în lipsa unor studii bine fundamentate metodologic, ele sunt greu de atribuit art terapie. Acest aspect este valabil chiar şi în ţările cu o lungă tradiţie în acest domeniu, fiind resimţit cu atât mai acut în România, unde documentarea practicii terapeutice este limitată. Din păcate şcolile de psihoterapie recunoscute tind să reducă art terapia la un set de practici pe care le folosesc în corelaţie cu propriul cadru conceptual, refuzându-i acesteia o identitate proprie. Acest fenomen conduce la o desconsiderare a domeniului şi o lipsă de interes în formarea specifică art terapiei.

9 85 Datorită costurilor ridicate legate de materialele specifice şi a contextului economic defavorabil, marja de profit a terapeutului este adesea redusă, fapt ce face programele de art dependente de finanţatori interesaţi de sprijinirea acestui tip de intervenţie. Serviciile de art terapie din România, deşi nu dispun încă de un cadru profesional bine organizat la nivel naţional, au reuşit să se impună ca formă de intervenţie terapeutică. Numeroase organizaţii şi profesionişti şi-au asumat promovarea acestei forme de terapie, dar nu s-a ajuns încă la a avea o viziune unitară asupra modului în care acest domeniu ar trebui să se dezvolte. Identitatea profesională a celor care se revendică drept practicieni în art terapie se află încă în construcţie. În lipsa unui cadru formativ şi profesional clar definit este dificilă construirea unei identităţi proprii, iar capacitatea de lobby a organizaţiilor şi persoanelor care sprijină acest domeniu este redusă. Referinţe bibliografice Aldridge, D. An overview of music therapy research, Complementary Therapies in Medicine, Vol. 2, Issue 4, oct Farokhi, M. Art Therapy In Humanistic Psychiatry, 2nd World Conference on Psychology, Counselling and Guidance, Procedia - Social and Behavioral Sciences 30, Holt, E. & Kaiser, D. H. The First Step Series: Art therapy for early substance abuse treatment, The Arts in Psychotherapy Vol. 36, Issue 4, sept Geue, K.; Goetze, H.; Buttstaedt, M.; Kleinert, E.; Richter, D. & Singer, S. An overview of art therapy interventions for cancer patients and the results of research, Complementary Therapies in Medicine, Volume 18, Issues 3 4, iun. aug Atkinson, K. & Wells, C. Creative Therapies: A Psychodynamic Approach within Occupational Therapy, Nelson Thorned Ltd., Cheltenham, Iacob, M. & Odobeştianu, J. B. Music therapy in the treatment of heroin adiction, SPECTO conference proceedings, Timişoara, Metzl, E. A Systematic analysis of art therapy research published in Art Therapy: Journal of AATA between 1987 and 2004, The Arts in Psychotherapy, Vol. 35, Issue 1, Odobeştianu, J. B. Meloterapie şi pedagogie socială în tratarea dependenţei de heroină, Anuarul Grupurilor de Risc, Anul I, pp , Park, K. & Hong, E., A study on the perception of art therapy among mental health professionals in Korea, The Arts in Psychotherapy Volume 37, Issue 4, September Talwar, S. Accessing traumatic memory through art making: An art therapy trauma protocol (ATTP), The Arts in Psychotherapy Volume 34, Issue 1, Young, N. A. Art therapy with chronic schizophrenic patients of a low socio-economic class in a short-term treatment facility, Art Psychotherapy, Vol. 2, Issue 1, 1975.