DE LA PEDAGOGIA GRUPULUI LA PEDAGOGIA DIVERSITĂŢII CURS DE FORMARE MODULUL II

Transcription

1 DE LA PEDAGOGIA GRUPULUI LA PEDAGOGIA DIVERSITĂŢII CURS DE FORMARE MODULUL II Prof. univ. dr. Traian Vrasmas Universitatea Ovidius Constanta Prof. univ. dr. Ecaterina Vrasmas Universitatea Bucuresti Conf. univ. dr. Alois Ghergut Universitatea Al. I. Cuza Iasi Psiholog pr. Corina Murariu-Botez Asociatia RENINCO

2 CUPRINS 1. Pedagogia diversitatii si educaţia timpurie 1.2. Definirea educatiei timpurii 1.3. Programele educative pentru copilăria mică 1.4. Stimularea copilului- coordonata principala a programelor timpurii 1.5. Necesitate, exemple de bună practică 2. Studiile actuale asupra copilariei mici 2.1. Cercetările asupra copilăriei mici 2.2. Efectele lor în construirea programelor 3. Principiile programelor de educaţie timpurie în grădiniţe 3.1. Principiile generale ale dezvoltării 3.2. Principiile generale ale elaborarii programelor 3.3. Principii operaţionale 4. Dezvoltarea copilului între unicitate şi diversitate 4.1. Modele ale dezvoltarii, abordari si concepţii actuale 4.2. Domeniile dezvoltarii 4.3. Unicitatea dezvoltarii 4.4. Rolul mediului in dezvoltare 5. Cunoaşterea particularităţilor fiecărui copil 5.1. Metode si instrumente pentru cunoasterea individualitatii copilului 5.2. Utilizarea observatiei ca metoda de cunoastere a copilului 5.3. Individualizarea programului didactic din grădiniţă.

3 5.4. Amenajarea spatiului educational in gradinita Curriculum invatamanutului prescolar. 6. Copiii cu CES la vărstele mici: grădiniţa şi intervenţia timpurie 6.1. Evaluarea timpurie a dizabilitatilor si altor CES Interventia timpurie in dizabilitati Lucrul in echipa in abordarea copiilor cu CES in gradinita: rolul consilierului scolar, rolul logopedului, asistentului social si al medicului Imaginea de sine a copilului mic. 7. Parteneriatul educaţional în grădiniţă 7.1. Definirea parteneriatului educational 7.2. Relatiile de cooperare in grupul de copii, cooperarea in grupul de educatoare Valorizarea familiei in activitatea din gradinita/scoala Implicarea parintilor Implicarea comunităţii şi altor agenţii în activitatea grădiniţei

4 Pedagogia diversitatii si educaţia timpurie 1.2. Definirea educatiei timpurii 1.3. Programele educative pentru copilăria mică 1.4. Stimularea copilului- coordonata principala a programelor timpurii 1.5. Necesitate, exemple de bună practică Cuvinte cheie: Îngrijire, dezvoltare, educaţiei, copilăria mică, educaţie timpurie, (ECCD), dezvoltarea optimală, sprijin, stimulare, programe, politici de educaţie în coplilăria timpurie 1. Educaţia timpurie ca domeniu multiplu şi nou de studiu şi acţiune. Educaţie şi îngrijire timpurie pentru dezvoltare(eccd) Educaţie şi îngrijire timpurie pentru dezvoltare constituie un concept şi o orientare actuală care încearcă să dea răspunsuri la neliniştile şi descoperirile referitoare la noile generaţii. (Early Childdhood Care for Development, ECCD). Este vorba în acelaşi timp, de o disciplină nouă de studiu care combină elemente din mai multe câmpuri de cunoaţtere şi acţine şi care include: stimularea copilului mic, sănătatea, nutriţia, educaţia timpurie, dezvoltarea comunităţii, dezvoltarea femeii, psihologie, sociologie, antropologie, dezvoltarea copilului, şi chiar economie. La nivel internaţional se acordă tot mai multă importanţă problematici care ţine de recunoaşterea faptului că dezvoltarea intelectuală, emoţională şi fizică, socializarea şi achiziţiile culturale interacţionează toate în constucţia vieţii copilului mic. Tocmai pentru că lumea copilului mic este adevăratul capital al viitorului, ECCD este recunoscută în toată lumea ca un element esenţial al educaţiei permanente şi în strategiile de susţinere a dezvoltării umane şi sociale. Mai mult, s-a demonstrat prin studii de cost-eficienţă faptul că beneficiile economice şi sociale ale ECCD acţionează asupra individului şi a societăţii ca un întreg care depăşeşte costurile. Educaţia timpurie, pe care o percepem în legătură directă cu îngrijirea, cuprinde aşadar, din punct de vedere pedagogic mai multe domenii sau componente de aplicaţie, printre care : - Educaţia prenatală a familiei; - Educaţia copilului mic (0-1 AN) - Educaţia şi consilierea părinţilor şi familiei în general;

5 - Educaţia copilului între 1-3 aniani - Educaţia preşcolară sau preprimară; - Educaţia educatorilor pentru vârstele mici ale copiilor; - Educaţia comunităţii; - Educaţia pentru sănătate şi educaţia nutriţiei ca parte a acesteia; - Educaţia preventivă pentru eliminarea riscurilor din copilărie; - Educaţia prevenirii şi remedierii dificultăţllor instrumentale şi intervenţia timpurie. - Educaţia ed.pentru comunicare şi stimularea dezvoltarii, limbaj si expresie, - Educaţia prosociala si educaţia pentru paticipare şi construcţia indentităţii. 2. Educaţia timpurie în cadrul educaţiei pentru toţi Organizaţiile internaţionale construiesc azi politici care se referă la o mişcare globală în favoarea copiilor şi copilăriei. Este vorba de a orienta politicile şi practicile educaţionale în aşa fel încât să se schimbe orientarea şi filosofia adcă viziunea cu privire la valoare şi la importanţa vârstei mici şi a investiţiilor pentru aceasta. Educaţia timpurie este astfel o componentă importantă a educaţiei pentru toţi şi conţine următoarele elemente caracteristici care o reprezintă: -Identifică startul dezvoltării individuale; -Construieşte premizele socializării şi participării sociale; -Egalizează şansele la dezvoltare, participare şi integrare; -Responsabilizează educatorii, familia, comunitatea şi socieatatea; -Propune şi proiectează parteneriate educaţionale având în centru grija pentru dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil; -Schimă modul de abordare a vârstelor mici atât în teorie cât şi în practică; -Oferă o perspectivă pozitivă, umanistă, holistică asupra educaţiei, vârstelor copilării mici, activităţii de joc şi învăţare; -Schimă curriculum, îl flexibilizează pentru toţi copiii; -Vede grădiniţa ca o instituţie a dezvoltării, eliminând viziunea sancţionatoare şi etichetarea. Premisa de bază de la care porneşte educaţia timpurie ca parte a educaţiei şi îngrijirii pentru dezvoltare la vârstele timpurii (ECCD) este că: investiţia în vârstele mici-timpurii ale copilului promovează o dezvoltare optimală. Dezvoltarea optimală este un concept care se referă la abilităţile copilului de a achiziţiona deprinderi şi comportamente relevante din perspectiva individuală şi culturală şi care îi permit copilului să:.- să funcţioneze în mod efectiv în contextul curent, - să se adapteze cu succes când contextul se schimbă; - să înţeleagă schimbarea.

6 Un alt concept antrenat în discuţie la acest moment este sprijinul. Parte componentă a familei sale, a comunităţii şi a valorilor culturale ale acestora copilul mic, de la 0 la 8 ani ( aşa cum este definit în documentele de lucru ale organismelor internaţionale care promovează educaţia timpurie) are nevoie să fie sprijinit în dezvoltarea abilităţilor sale fizice, mentale, sociale care îi facilitează supravieţuirea şi realizarea individuală şi socială de mai târziu. Dacă dorim să sprijinim copilul mic în procesul dezvoltării sale trebuie să înţelegem multiplele faţete ale dezvoltării sale şi să definim contextul în care trăieşte. 4. Educaţia la vârstele mici ca obiectiv al politicilor internaţionale Pentru a aborda educaţia timpurie este bine să pornim de la a înţelege diferitele perspective în care poate fi construită. Dacă pornim în perspectiva nevoilor vor apela la cunoştinţe psihologice şi sociologice asupra dezvoltării umane. Dacă accesăm perspectiva drepturilor vom dezvolta ideile referitoare la politicile care însoţesc acest nou domeniu. Nu este suficient să argumentăm nevoia de educaţie adecvată la vârstele mici: este nevoie ca ea să fie recunoscută prin drepturile acceptate şi transformată în acţiune reală prin programe adecvate. La nivelul acţiunii apare şi calitatea acestor programe precum şi eficienţa lor. Perspectica drepturilor descrie în primul rând eforturile internaţionale de a stabili direcţii strategice comune statelor în această direcţie. Astfel, una din temele specifice de educaţie pentru politicile UNESCO şi UNICEF este dezvoltarea şi protecţia micii copilării. Este vorba de a încuraja comunităţile de a se preocupa şi de a oferi condiţii favorabile pentru toţi copiii mici, spre a le încuraja dezvoltarea. Este vorba, cu precădere, de acele situaţii în care copiii sunt defavorizaţi şi devin vulnerabili în dezvoltare datorită unor medii sociale marginale şi-sau exclusive (sărăcie, orfani, HIV SIDA, minorităţi, fete, etc) Premisa educaţiei timpurii Se porneşte de la ideea că orice copil merită un început bun pentru viaţa sa. Dezvoltarea fizică, afectivă şi intelectuală în mica copilărie constituie aspecte decisive pentru viitorul adult. Copilul are nevoie de un mediu sănătos, de o alimentaţie adecvată şi de dragoste şi atenţie din partea familei sale. Sunt condiţii necesare pentru o persoană sănătoasă mai târziu. Mediul în care copilul se dezvoltă şi stimularea pe care o primeşte sunt hotâtâtoare pentru fiecare. De aceea trebuie înţeles faptul că fiecare copil începe să înveţe din primul moment al vieţii sale. Este o iniţiere prin limbaj şi prin lumea fizică şi socială care îl înconjoară. Educaţia pentru toţi începe cu mica copilărie. Chiar cu pregătirea părinţilor de a creşte şi îngriji copilul. Nu putem separa la copilul mic educaţia de protecţie. De acea vorbim despre educaţia timpurie sau educaţie şi protecţie împreună.

7 Argumentele pentru învăţarea timpurie a copilului Sunt specificate două mari argumente pentru care se consideră că învăţarea copilului trebuie începută de la vârste cât mai mici (trebuie investit în programe de educaţie pentru mica copilărie): 1. Valoarea pentru dezvoltarea personalităţii. Primul argument se referă la faptul că acest timp din viaţa unui om e dovedit ştiinţific ca fiind extrem de important pentru dezvoltarea ulterioară. Cănd copilul este mic, (de la 0 la 6 ani) dezvoltă aptitudinle sale psihologiuce şi sociale care vor fi un punct de plecare în viaţa de adult. De aici este firesc să ne gândim că atitudine pozitivă faţă de sine şi faţă de lume, începe din primele momente ale vieţii. Mai corect spus, depinde de stimularea pe care o simte şi o acceptă copilul. Cu alte cuvinte, educaţia şi protecţia primei copilării favorizează dezvoltare individuală. 2. Nevoia de metode active şi participative de educaţie. Al doilea argument se referă la metodele de învăţare şi adapatare. Dacă copilul este abordat de mic prin metode adecvate, el va învăţa mai repede şi mai bine şi se vor pune mai adecat bazele unei învăţări organizate prin şcoală. Copilul care este stimulat să fie curios în faţa aspectelor diferite ale vieţii, ca şi de modul în care aceasta funcţionează, devine tot mai apt să înveţe eficient şi eficace la şcoală. Dacă copilul învaţă să exploreze lumea imaginilor, chiar când este vorba de scriere sau de imaginile de pe ecran, asta îl încurajează să înveţe să citească şi să scrie, să socotească, pentru a se exprima şi pentru a comunica cu ceilalţi. Argumente in sprijinul investitiei in ECCD Acum 25 de ani era necesar sa raspunzi pe larg la intrebari ca: De ce investim in programe ECCD? pentru ca exista un scepticism serios in ce priveste valoarea interventiilor timpurii.mai mult, experientele copiilor din primii ani au fost considerate de catre multi drept de domeniul exclusiv al familiilor si nu de domeniul guvernului sau altor institutii. Astazi scepticismul, desi este inca prezent intr-o masura semnificativa, pare in scadere, provocat de un corp de cunostinte in crestere despre beneficiile investitiilor timpurii, prin dezvoltarea de programe de succes, prin noi cerinte legate de conditiile economice, sociale, demografice, politice, si educationale in schimbare, si prin noi moduri de a concepe societatea si copiii. a. Copiii au dreptul de a trai si de a-si dezvolta la maxim potentialul. Documente internaţionale care oglindesc aceste drepturi sunt: Conventia Drepturilor Copilului(1989), Declaratia Conferintei Mondiale despre Educatia pentru toti(efa)(1990), Summitul Mondial despre Copii, Declaratia de la Salamanca (1994), Conventia despre Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare impotriva Femeilor (CEDAW), si altele. Urmatoarele afirmatii au reiesit din aceste conferinte si conventii mondiale: Totii copiii. fără distinctie de sex, rasa, limba, religie sau de orice fel, trebuie sa aiba sansa de a-si dezvolta intregul potential. Copiii, datorita vulnerabilitatii lor fizice si mentale, au nevoie de ingrijire si atentie speciala.

8 Copiii care traiesc in conditii foarte dificile au nevoie de atentie speciala. Parintii si familiile(oricum ar fi definite)-atat femeile cat si barbatii-au responsabilitatea primara pentru cresterea, dezvoltarea, si educarea copiilor lor. Guvernele ar trebui sa stabileasca o politica de mediu care sa permita familiilor si comunitatilor sa-si indeplineasca responsabilitatile cresterii si protejarii copiilor. Perspectiva Drepturilor asigura o abordare foarte diferita a programarii decat perspectiva nevoilor. Aceasta comparatie este subliniata in tabelul următor: Pe masura ce mai multi copii supravietuiesc, si schimbarea sociala se accelereaza, exista un imperativ moral de a sustine starea de bine a copilului si calitatea vietii. Creste obligatia pentru a prevedea care copii este posibil sa devină sau să fie dezavantajati si intarziati in dezvoltarea lor sociala, fizica si intelectuala, si de a face tot ce ne sta in putere pentru a impiedica acest lucru sa se intample. Verificarea realitatii: In vreme ce incercam sa ne bazam programarile pe aceste principii, trebuie recunoscut faptul ca multe din aceste articole ale acestor documente internationale se izbeste de ceea ce gasim in culturile locale. De exemplu, primul principiu despre state, Toti copiii, fara distinctie de sex, rasa, limba, religie sau de orice fel, trebuie sa aiba sansa de a si dezvolta la maxim potentialul. Acest principiu este in opozitie specifica cu credintele, valorile, si practicile in unele culturi. Daca acest scop este implementat pe deplin, chiar prea tarziu, atunci culturile locale vor trebui sa se schimbe. De exemplu, diferite roluri de gen extrase din principiile religioase vor trebui sa se schimbe, si practicile financiare in comunitate ar putea fi alterate (in special daca exclud femeile sau minoritatile etnice). Trebuie sa luam la cunostinta ca putem aduce schimbare sociala comunitatii prin aceste programe ECCD bazate pe comunitate. b. Valoarea atentiei timpurii fata de nevoile copilului se reflectă în dezvoltare şi integrare Dacă vom analiza nevoile principale ale copiilor mici vom putea realiza siteza extrem de simplă. De la 0 la 3 ani, copiii pot fi departajaţi în două grupe importante: de la 0 la 1 an şi de la 1 an la 3. Pentru copiii de la 0 la 1 an, putem preciza că se dezvoltă stadiul protejarii de primejdiile fizice, că este importantă o hranire adecvata, sanatate adecvata, adulti cu care sa realizeze legaturi afective, adulti care pot intelege si raspunde la semnalele lor, dar şi lucruri la care sa priveasca, sa le atinga, sa auda, sa miroasa si sa guste. Este perioada când e cel mai mult necesar să creem ocazii de a explora lumea inconjuratoare şi stimularea adecvata a limbajului. Pentru copilul dela 1 la 3 ani vom identifica aceleasi ca la stadiul anterior si in plus urmatoarele: - sprijin in achizitia unei noi sanse de a dezvolta deprinderi motorii, de limbaj si de gandire - o sansa sa-si dezvolte o oarecare independenta

9 - ocazii sa inceapa sa invete si sa se ingrijeasca singur - ajutor sa invete sa-si controleze comportamentul - ocazii zilnice sa se joace cu o vareitate de obiecte. Cercetarea stiintifica stabileste importanta promovarii dezvoltarii sanatoase in timpul primilor ani si demonstreaza ca programele de atentie integrata in dezvoltarea timpurie ofera o oportunitate extraordinara de a evita sau modera problemele de dezvoltare, aducand astfel beneficii durabile indivizilor si societatii. Dovezi din domeniile psihologiei, nutritiei, sanatatii, sociologiei, psihologiei, si educatiei continua sa se acumuleze, indicand ca anii timpurii sunt cruciali in formarea inteligentei, personalitatii si comportamentului social. Copiii se nasc cu cu abilitati fizice, sociale si psihologice, care le permit sa comunice, sa invete, si sa se dezvolte. Daca aceste capacitatinu nu sunt recunoscute si sustinute, acestea se vor vesteji in loc sa infloreasca. Cercetarea sugereaza ca mare parte din dezvoltarea inteligentei la copii apare inainte de varsta de 7 ani. Primul an din viata este cel mai important in termenii nutritiei copilului si cresterii fizice; copiii care sovaie in aceasta perioada prezinta riscul dezvoltarii cognitive(mentale) intarziate sau slabite. In timpul primilor doi ani de viata, apare cresterea majoritatii celulelor creierului, insotite de structurarea conexiunilor neuronale din creier. Dezvoltarea creierului de la nastere pana la 2 ani jumatate sau trei ani, cel putin in termenii activitatii creierului, este concentrata in principal pe expansiunea coenxiunilor intre celule. Acest proces este afectat nu numai de statusul nutritional si de sanatate al copilului, ci de asemenea de felul de interactiune pe care un copil il dezvolta cu oamenii si lucrurile din mediul sau. Daca se dezvolta bine creierul, potentialul de invatare este crescut si sansele de esec scolar sau in viata scad. Educatia de succes a copilului in timpul anilor sai de scolarizare, si participarea acelui copil in societate ca adult, depinde intr-o mare masura de fundatia asezata in timpul primilor ani. c. Dovezile arata de asemenea ca investitia in primii ani conduce la beneficii economice pentru societate. Exista o literatura stiintifica ampla care leaga imbunatatarile in scolarizare si invatare de angajarea crescuta si de productivitatea economica. Dar chiar fara aceste fapte, bunul simt sugereaza ca o persoana care este bine dezvoltata fizic, mental, social si emotional va fi intr-o pozitie mai buna de a fi angajat si de a contribui economic in familie, comunitate, tara, decat o persoana care nu si-a dezvoltat aceste capacitati. Aceste argumente economice pentru investirea in programe timpurii/de copilarie frageda au castigat forta in relatie cu schimbarile recente in politicile economice, care subliniaza politicile deschise care necesita o forta de munca flexibila si bine educata pentru a concura la nivel global. Nevoia de a imbunatati baza de resurse umane a unei tari a capatat o importanta mai mare ca niciodata. In timpul imbunatatirii acestei baze se face in mod clar legatura cu educatia formala, procesul incepe bine inainte de intrarea copiilor in scoala primara!

10 Într-o prezentare în faţa Congresului Statelor Unite, profesorul Jeanne Brooks-Gunn, de, la Universitatea Columbia, New York a prezentat următoarele beneficii ale educaţiei timpurii: (apud UNICEF, Innocenti Report card 8, 2008, p11) - programele centrate pe calitatea educaţiei produc realizări şcolare şi comportamente adaptate la copiii mici, - aceste efecte sunt puternice în special la copiii care provin din medii sărace, sau ai căror părinţi au o educaţie limitată, - beneficiile acestor programe continuă în şcoala elementară şi mai departe în clasele gimnaziale şi liceale, chiar dacă se manifestă mai puţin decât la începutul şcolii elementare, - programele care continuă în învăţământul primar, şi care oferă intervenţie timpurie intensivă, au cele mai susţinute efecte pe termen lung, - in legătura directă cu alte tipuri de servicii pentru familie, serviciile de educaţie timpurie pot aduce rezultate adiţionale ca: mai puţină sărăcie famiililor, deprinderi parentale mai bune, programe de munca adaptate pentru mame, - o mai bună coeziune în familii şi în comunitate. In rezumat, programele de copilarie timpurie pot aduce mari beneficii copiilor, nu numai individual si imediat, ci de asemenea social si economic de a lungul unei vieti in termenii abilitatii copilului de a contribui la familie, comunitate, si natiune. d. Copiii sunt viitorul;ei perpetueaza valorile culturale Prin copii, umanitatea isi transmite valorile. Aceasta transmitere incepe cu copiii mici. Pentru a pastra valorile morale si sociale, sau pentru a le schimba in bine-trebuie sa incepem cu copiii. Valorile, cum ar fi traiul impreuna in armonie si apreciand si protejand mediul, incep sa se evidentieze in anii prescolari si pot fi promovate prin programe de copilarie timpurie. e. Programele de copilarie timpurie promoveaza echitatea Asigurand un inceput cinstit copiilor, este posibil sa modifici inechitatile socioeconomice si legate de gen care provoaca probleme. Conditiile nesanatoase si stressul asociate cu saracia sunt insotite de inechitati in dezvoltarea timpurie si in invatare. Aceste inechitati ajuta sau mentin sau amplifica inechitatile sociale si economice existente. Intrun ciclu vicios, copiii din familiile cu resurse putine adesea cedeaza repede si progresiv inaintea colegilor lor mai avantajatiin dezvoltarea lor mentala si in pregatirea lor pentru scoala si viata, si acest gol nu se umple. Natiunile sunt confruntate cu problema de a defini si aborda echitatea in conditiile extremei saracii, unde exista de asemenea o tendinta de a incerca sa schimbi responsabilitatea de la guvern la oameni, incluzand pe cei saraci. Inactiuneanu este raspunsul. Esuand sa intervina intr-un mod oportun pentru a sprijini invatarea in copilaria timpurie si dezvoltarea unde conditiile sunt dificile, guvernele sustin/aproba tacit si intaresc inechitatile existente. Aici ideea nu e numai de a asigura un pachet minim de surse astfel incat sa putem arata spre egalitatea de sansa, ci de asemenea sa asigure surse aditionale unde este nevoie sa niveleze terenul de joc social si economic.

11 f. ECCD este un vehicul pentru participarea sociala Copiii asigura un punct de plecare pentru actiunile sociale si politice care pot ajuta in a construi consensul si organizarea pentru binele comun. Desi copiii nu pot vota, politicienii, in special la nivele locale, incep sa aprecieze faptul ca acestia (copiii) pot asigura un punct de plecare pentru actiuni politice si sociale, construirea consensului si a solidaritatii in comunitatile in care traiesc copii. In general, parintii sunt preocupati de un viitor mai bun pentru copiii lor si sunt adesea dispusi sa colaboreze si sa se sacrifice pentru a indeplini acest scop. Acest potential mobilizator al programelor de copilarie timpurie poate ajuta la consolidarea decentralizarii participante si a democratiei locale. O investitie in programele de copilarie timpurie poate fi o investitie in crearea unor cetateni mai educati. Intr-adevar, forma si continutul majoritatii educatiei prescolare(invatarea activa, interactiune de grup, etc.)se ofera singura sa produca acele trasaturi considerate esentiale pentru democratie-mai mult decat forma si continutul majoritatii scolarizarii primare asa cum este aceasta constituita in prezent. In timp ce scolarizarea primara continua sa fie orientata spre o relatie indubitabila, esential autoritara intre profesor si copil, o premisa pentru majoritatea programelor prescolare este ca un copil invata cel mai bine facand/actionand, explorand, intreband si rezolvand probleme, cu profesori care faciliteaza/inlesnesc mai degraba decat sa ordone procesul. g. Adaugand o componenta ECCD poate face alte programe mai eficiente Succesul unei varietati de programe sociale(de exemplu, programe de supravietuire accentuand sanatatea si nutritia, sau educatia din scoala primara, sau programele de dezvoltare a femeilor) pot fi ameliorate prin incorporarea unui element de atentie fata de dezvoltarea in copilaria timpurie. De exemplu, printre alte strategii, daca programele de sprijin parental sunt oferite de sectorul de sanatate in adaugire fata de cu serviciile de remediere, creste sansele de supravietuire ale copilului; un accent pe insusi procesul de hranire poate creste seminificativ valoarea suplimentatiei nutritionale; atentia fata de pregatirea copiilor pentru scoala poate face programele educationale mai eficiente; si programele de ingrijire ale copilului pot creste foarte mult sansele femeilor de a participa in programe menite sa le sprijine rolul productiv. In rezumat, luate impreuna, argumentele in sprijinul ECCD asigura un suport obligatoriu pentru a face o investitie masiva in programe de a imbunatati Grija pentru a ameliora Dezvoltarea in primii ani. Unele dintre aceste argumente in sprijinul investitiei in programele ECCD vor fi mai relevante pentru o situatie fata de alta, dar toate sunt potential importante in orice tipar/model. 6. Stimularea ca specificul al dezvoltării la vârstele mici Cuvinte cheie: stimulare, simţuri, mişcare, Studiile moderne dovedesc tot mai evident că prima copilărie este decisivă în dezvoltarea psihică a copilului. De aici devine important cum, cât şi cum este îngrijit, educat, STIMULAT copilul mic de către părinţii săi.

12 Debutul învăţării pentru fiecare copil este cât mai devreme cu putinţă. De fapt îi învăţăm pe copii de la vârste fragede tot felul de lucruri. Folosim pentru asta imagini, obiecte sclipitoare, le atragem atenţia cu sunete plăcute, Şi asta pentru a le încuraja explorarea şi a le trezi intersul faţă de mediul care îi înconjoară. Până vor însuşi organizat instrumental inteligenţei sociale adică scrisul şi cititul, calculul mathematic, copiii vor învăţa foarte multe lucruri şi vor dezvolta capacităţile necesare acestei învăţări. Stimularea Dezvoltarea normală a creierului se produce datorită stimulării. Dacă aceasta nu se realizează într-o manieră adecvată, creierul nu se dezvoltă în parametrii optimali şi nu se pot realiza competenţele necesare dezvoltării psihologice. La nivel neuronal conexiunile nervoase rămân limitate, ramificaţiile neuronale nu se realizează. Învăţarea şi produsele ei, rămân limitate, sau cel puţin insuficiente pentru o adaptarea firească. Să nu uităm că dezvoltarea creierului este globală şi că acesta are nevoie de stimulare permanentă prin căile senzoriale şi prin organizarea tot mai adecvată a mişcării şi a manualităţii. Simţurile Dacă stimularea este cea care dezvoltă creierul, (despre asta vorbesc toate teoriile moderne), trebuie să ne intereseze ca prin programele educative aceste stimulări să ajungă la creier. Căile de intrare în creier sunt cele cunoscute de simţurile copilului: prin văz, auz, olfactil, tactil sau kinestezic. De aceea programele educative pentru vărstele mici se preocupă de deschiderea căilor de transmitere a stimulărilor. A doua direcţie este cea care analizează şi clarifică răspunsurile date de copil stimulărilor diferite venite de la mediu şi intrate prin căile senzoriale. Adică limbajul ca răspuns la limbaj, precum şi abilitarea manuală şi explorarea obiectelor. Pentru copilul mic este deosebit de important să descifrăm mecanismele mişcării, capacitatea de a explora, de a face anumite lucruri, de a comunica. Prin aceste căi de comunicare şi mişcare, copilul este stimulat şi asta îl ajută să îşi dezvolte inteligenţa. Sau ca să fim mai concreţi cu descoperirile moderne: inteligenţele. La o simplă stimulare copilul poate găsi o cascadă de răspunsuri. Mişcarea Sesizăm uşor că fiecare copil mişcă mult, înainte de a învăţa să se deplaseze. Mişcă mâinile, braţele, se întoarce şi se răsuceşte. Toate aceste mişcări provoacă maturizarea creierului şi declanşează mecanismele necesare mişcărilor tot mai complexe. De aceea pe măsură ce se dezvoltă copilul trebuie încurajat să mânuiască obiectele să mişte şi să se delaseze tot mai organizat în aşa fel încât folosirea mâinilor să fie tot mai coordonată. Aşa se dezvoltă creierul său şi pornind de la coordonarea mişcării şi a simţurilor sale se construiesc scheme tot mai complexe de comunicare şi de cunoaştere, ceea ce favorizează dezvoltarea. Dacă se dezvoltă coordonarea şi echilibrul maturizării globale a creierului apare o abilitare manuală tot mai performantă. Pe măsură ce copilul poate face tot mai multe lucruri, dezvoltarea îi va permite să iniţieze activităţi.

13 Pentru părinţi şi educatori Pentru educatori este deci de subliniat faptul că trebuie să încurajăm copilul mic să se mişte, să îşi folosească simţurile, să dezvolte capacităţile manuale şi pe cele intelectuale. Asta în fiecare zi. De aceea primii educatori ai copilului sunt PĂRINŢII. În esenţă: STIMULAREA copilului mic presupune stimularea acestuia să se mişte, să comunice, să folosească tot mai mult mâinile şi să îşi dezvolte căile de pătrundere a informaţiilor spre creier: văzul, auzul, simţul tactil şi mirosul. STIMULAREA copilului presupune lucru cu tot corpul şi cu intelectul său, nu numai lucrul cu intelectul. 7. Tendinţe şi statistici O întrebare apare firească: cum, prin ce forme a se face acest tip de educaţie. Specificăm că există mai multe modele şi forme diferite, de la o ţară la alta. Ceea ce este important este să subliniem că există o direcţie clară, în toate ţările pentru educaţia şi protecţia micii copilării, adică pentru EDUCAŢIA TIMPURIE. Există: - clase de grădiniţă în cadrul şcolilor primare; - grădiniţe sau şcoli pentru copiii mici (materenelle) - creşe organizate de comunitate; - forme de supravehghere a copiilor mici sprijinite de comunităţi; (pentru unul, mai mulţi copiii sau chiar grupe); - supravegherea asigurată la domiciliu cu părinţi, memebrii ai familiei sau fraţi mai amri; - mama sau tatăl în concediu de maternitate. De acesta se ocupă instituţiile de stat, organizaţiile neguvernementale precum şi părinţii care se pot chiar ei organiza. În general toate aceste forme se pot unifica prin ideea de derulare a unor programe de educaţie timpurie, cuprinse sau recomandate de politicile educaţionale şi sociale ale oricărei ţări. Tendinţele programelor Toate iniţiativele moderne tind să recunoască faptul că: educaţia şi protecţia copilului mic nu este o şcoală în miniatură şi recunosc nevoia unei învăţări mai largi şi globale, care să ofere posibilitate unui câmp de relaţii sociale ale copilului cu adulţii dar şi cu covârstnicii săi. Totuşi există încă în anumite părţi tendinţa de ase considera că la grădiniţă copilul se pregăteşte numia pentru şcoală şi că dacă merge la o formă de pregătire nu face alceva decât să înveţe bazele şcolarităţii. O altă tendinţă recunoscită este aceea de a asigura supravegherea copiluli în exclusivitate fără aşteptări de formare sau stimulare. Adică nevoia de a vea copilul în supraveghere cât părinţii sunt la serviciu. Există numeroase iniţiative care accentuează una sau alta din direcţiile menţionate.

14 Statistici la nivel mondial Există foarte multe forme prin care se asigură azi protecţia şi educaţia pentru copiii mici. În tote statele sunt statistici, dar acestea se referă la maniere deiferite şi la structuri extrem de variate. În general nu sunt cuprinse în statistici iniţiativele private. Ntr-un studiu UNESCO anul 2000, din 152 de ţări, în 56 efectivele cuprinse în educaţia preprimară cuprind 30% din populaţia de o anumită vârstă. În 22, efectivele cuprind chiar 90% şi în 74 situaţia este între aceste două extreme. Ceea ce este de subliniat este creştera între a efectivelor în grădiniţă în unele ţări, dar şi scăderea în altele. La noi, a exsitat o descreştere severă dupî 1990 iar după 2000 se manifestă o creştere din nou a cuprinderii în structurile preprimare, dar şi o creştere a iniţiativelor şi programelor alternative şi private. Provocările actuale Trebuie să menţionăm existenţa unor mari provocări legate de planificarea, organizarea şi derularea acestei educaţii precum şi de protecţia micii copilării. De obicei explicaţiile vin din politicile publice şi priorităţile guvernelor. Este greu, încă, să îi convingi pe finanţişti de valoarea unui domeniu de investiţie pentru că nu se vede prea repede ceea ce stabilesc cercetările. (referire la studiile americane după 2000 care spun ca 1 dolar aduce 3 în investiţia în grădiniţe). Oricum este cert că mai sunt multe de făcut, ca toţi profesioniştii să realizeze că învăţarea la vârstele mici este decisivă pentru integrara şi dezvoltarea în viaţa adultă. În plus, sumele alocate educaţiei nu sunt prea mari în state diferite. În general, studiile de politici în educaţia timpurie identifică trei mari probleme sau provocări: 1. Accesul. Se simte nevoia de a se realiza mai multe oportuniţi de acces şi de învăţare pentru copii înainte de şcoala primară. Se pune problema în special în zonele populaţiei sărace, pentru că sărăcia este una din marile probleme. Vorbim de grupuri vulnerabile şi de aici sunt copiii săraci, orfanii, copiii străzii, copiii cu dizabilităţi sau cei care aparţin unor minorităţi. Pentru aceştia este nevoie ca resursele să fie mai ample şi piedicile se măresc. 2. Abordarea globală. Educaţia timpurie cere o abordare de tip global. Se consideră nevoile fizice, sociale, psihologice, afective şi intelectuale ale copiilor mici. Nu este vorba de o şcoală pentru ei, ci înţelegerea dezvoltării copilului de la vârstă cât mai timpurie. De fapt este greu ca modelul de şcoală tradiţională să se schimbe în această viziune. Se pune problema de a stimula copilul mic intelectual, precum şi în toate celelalte domenii dar şi a-l trata în general, ca persoană unică şi valoroasă. Un mediu sigur, sănătos, dinamic, o protecţie destinsă şi afectivă, situaţii sociale bine structurate, ocazii de joc şi expresie individuală, de a râde şi a se destinde, un cadru de învăţare, autodisciplină şi respect pentru ceilalţi. Aşa, putem descrie abordarea globală a dezvoltării copilului prin educaţia timpurie, dar şi asigurăm calitatea educaţiei pentru toţi la vârstele mici. 3. Responsabilitatea instituţională. Se simte peste tot lupta surdă cu autorităţile pentru a se proiecta şi susţine progremele de educaţie timpurie. Devine greu să planificăm accesul la educaţia părinţilor, implicarea acestora, formarea comunităţilor în sensul sprijinirii copilăriei mici şi parteneriatul instituţional.

15 Educaţia timpurie şi educaţia preşcolară, exemple de buna practica Din contextul teoretic şi practic prezentat până acum reiese clar ca un program educativ trebuie sa inceapa de la varste foarte mici. Daca vârstele mici constituie baza dezvoltarii personalitatii, preocuparea educatiei este de a interveni cat mai devreme in formarea şi dezvoltarea copilului. Un program eficient educativ este un program care isi propune sa ia in seama copilul de la primele momente ale existentei sale şi care implica toti agentii educationali care contribuie la cresterea şi dezvoltarea lui. Conceptul de educatie timpurie se refera asadar la doua dimensiuni: - Începerea preocuparilor educationale de la vârstele mici; - Implicarea familiei şi comunitatii in educarea copilului mic şi prescolar. Copilul mic, până intra in cresa sau gradinita, este in grija familiei. De asemenea, atunci cand copilul este la cresa sau la gradinita el face parte şi din familie, unde isi petrece - firesc- cea mai mare parte a existentei. Institutiile de educatie nu se pot substitui familiei, ci o sprijina şi contribuie la dezvoltarea relatiilor intra şi extra familiale. Nici o institutie, oricat de buna ar fi ea, nu poate inlocui familia. Educaţia timpurie se preocupa de extinderea strategiilor de stimulare şi dezvoltare a copilului şi in familie. Se vorbeste astfel de programe educative care sprijina mamele in timpul sarcinii, pentru a avea un copil sanatos. Studiile au dovedit ca educaţia parentala incepe din momentul conceptiei fatului. Rolurile parentale se invata şi se dezvolta odata cu cresterea şi ingrijirea copilului. Igiena şi ingrijirea copilului sugar constituie o alta preocupare a educatiei timpurii, pentru ca in hranirea şi in grija fata de sanatatea şi curatenia micutului copil sta punctul de plecare a sanatatii psihice şi sociale de mai tarziu. Un exemplu; foarte multa vreme s-a considerat ca un copil sugar trebuie obligat sa manance anumite lucruri şi ca atunci cand refuza mama trebuie sa insiste. Dar sunt copii care nu pot manca anumite alimente şi sugarul, singur este in stare sa aleaga ceea ce ii face bine. Sau,copiii erau obligati sa manance planificat din 3 in 3 ore, sau din 4 in 4 ore. Azi, se stie ca un copil trebuie sa manance cand cere, nu cand suna ceasul. Important pentru el este sa se sature şi sa bea laptele matern. Mai mult alimetatia la san ii asigura nu numai aportul de vitamine şi anticorpi ci atingerea şi comunicarea fizic-corporala cu fiinta care il ingrijeste. Copilul primeste dragoste prin gesturile de ocrotire, ingrijire şi satietate. O alta povaţa veche era ca un copil sa nu fie tinut in brate. Azi se stie prin studii stiintifice, ca orice copil are nevoie de caldura trupului matern, sau a persoanei care il ingrijeste. Cu atat mai mult cand este bolnav sau suparat.

16 Educaţia timpurie prevede parteneriatul activ cu parintii copilului mic sau prescolar, in asa fel incat acestia sa continuie acasa ceea ce se realizeaza la cresa sau gradinita şi chiar sa-şi imbunatateasca practicile parentale. Nu ne ferim sa recunoastem nevoia de educatie a parintilor in privinta cresterii şi educarii optime a urmasilor lor. Educaţia parentala cu care ne-am obisnuit, prin modelul familiei sau "dupa ureche", nu mai e proprie epocii noastre. In aceste conditii educaţia prescolara trebuie inteleasa şi construita tinand seama de dimensiunea timpurie. Ea este o treapta care are in vedere exeprienta deja acumulata de copil in mediul familial. De aceea trebuie construita in parteneriat educativ cu familia şi comunitatea şi constituie premiza cea mai importanta a dezvoltarii copilului. Un program de educatie prescolara este un program care se preocupa de dezvoltarea copilului in sensul devenirii şi constructiei personalitatii sale armonioase. Obiectivul central nu este pregatirea pentru scoala cum ar putea aparea din denumire, ci formarea nucleului de personalitate in şi prin relatiile sociale pe care le ofera gradinita. Desigur ca treapta a invatamantului, gradinita se preocupa şi de viitorul scolarului, dar aceasta este secundar la nivel individual. O buna pregatire in sensul dezvoltarii şi formarii capacitatilor, competentelor şi comportamentelor flexibile şi deschise este o premiza optima pentru scolarizare. Aptitudinea de scolaritate depinde de formarea acelor competente care tin de interiorizarea adecvata a rezultatelor activitatilor de joc liber ales şi interior motivat al copilului. Gradinita nu este şi nu trebuie sa devina o mica scoala. Ea are propria ei importanta pentru copil. Este institutia care ofera ocaziile jocului in sensul dezvoltarii copilului şi astfel face trecerea de la informal la formal. Problema apropierii copilului de cunoasterea normelor, regulilor de viata şi de convietuire, de conceptele de baza pe care le va folosi la scoala, trebuie vazuta prin prisma jocului şi amenajarii adecvate a spatiilor educative. Constrangerea, disciplina bazata pe interdictii şi invatarea mecanica sunt elemente la care tanara generatie de azi nu mai raspunde. Dimpotriva, se manifesta crize de relatii şi adaptare la care copiii au doua tipuri de reactii: - devin mai mult sau mai putin conformisti - spun ca educatoarea dar fac cum vor ei; - refuza gradinita şi se tem mai departe de scoala. De aceea încercăm azi o schimbare spre o discilină pozitivă bazată pe argumentarea normelor şi pe înţelegerea lor, nu pe impunere necondiţionată.

17 In afara argumentelor pe care le pune in evidenta practica educativa şi cercetarea acestor varste, exista şi argumentele pedagogiei umaniste, pozitive şi democratice, promovate de politicile educative internationale, care ofera copiilor: Dreptul la copilarie şi dezvoltare in sensul promovarii identitatii proprii; Şansa participarii, accesului şi calitatii educatiei de la vârstele mici. Dimensiunile unui proiect de program bazat pe individulizare şi abordare timpurie a educaţiei. Orice proiect educational are sanse de reusita daca se bazeaza pe o fundamentare solida teoretica şi practica şi daca rezultatele lui sunt vizibile in produse masurabile cantitativ şi calitativ. Orice program educativ, inclusiv cele care se adreseaza varstelor timpurii se construieste pornind de la nevoia imbunatatirii practicilor educative, prin intrducerea unei inovatii. Studiile teoretice, analizele de tip cercetare-actiune, sau cerintele obiectivate in contextul unei reforme globale, determina schimbari prin programe educative noi. Cerintele fata de introducerea unui program educativ timpuriu in activitatea prescolara se refera la organizarea şi planificarea unor etape bine definite in derularea lui. Etapele. Putem considera astfel, ca etape ale unui program prescolar de educatie urmatoarele: 1. Propunerea de imbunatatire a practicilor determinata de teorie sau de practica insasi; 2. Stabilirea obiectivelor noului program educativ; 3. Identificarea starii reale a invatamantului prescolar in raport cu modificarile propuse; 4. Stabilirea acelor elemente care necesita schimbarea determinata de obiectivele noi propuse; 5. Elaborarea programului şi determinarea dimensiunilor lui calitative şi cantitative; 6. Derularea programului şi actiunile educative propriu-zise; 7. Evaluarile in program; 8. Evaluarea finala 9. Extinderea acelor elemente care vadesc impotanta deosebita pentru tot invatamantul prescolar. Proiectarea noului program de educatie prescolara trebuie sa tina seama de raspunsul la patru mari intrebari: - De ce? - Cum?

18 - Cine? - Cu ce? Primele doua intrebari primesc raspunsul din elaborarea bazei stiintifice şi metodice pe care proiectul o propune. Este vorba de stabilirea resurselor teoretice şi metodice pe care proiectul le va pune la dispozitia programului educativ. Resursele umane care vor fi antrenate de proiect şi modul de pregatire a lor pentru abordarea noului propus, constituie raspunsul la intrebarea a treia. Stabilirea resurselor materiale necesare şi raportarea lor la realitate, precum şi gasirea surselor de constituire şi reconstituire a acestora este raspunsul la a patra intrebare. Acesta este doar inceputul unui proiect educativ. Urmeaza pregatirea resurselor umane implicate, a educatoarelor şi a factorilor de decizie pentru aplicarea schimbarilor propuse. In timpul derularii unui program educativ prescolar este de mare importanta realizarea permanenta a monitorizarii progreselor. La acest nivel este necesara o relatie de parteneriat intre coordonatorii programului şi toti agentii schimbarii implicati. Acest lucru presupune o permanenta colaborare, comunicare şi discutare a problemelor, piedicilor şi realizarilor. Propunerea pe care o facem este de program interactiv, de tip cercetare-actiune, in care constructia propiu-zisa sa fie rodul schimburilor de experienta şi al discutiilor profesionale in cadrul echipei proiectului de educatie prescolara. Constituirea unei echipe este foarte importanta din perspectiva eficientei şi durabilitatii schimbarilor introduse de program. Rolul echipei nu este numai in intalnirile de tip formativ (cursuri) ci cel mai mult in activitatile de evaluare permanenta cand schimburile de idei şi discutiile metodice sunt un sprijin al activitatilor. De aceea cultivarea comunicarii eficiente, competentelor de observare, de ascultare, constituie cerinţe primare ale programului. Aceasta maniera de actiune la nivelul invatamantului prescolar este cea mai adecvata cerintelor determinate de contextul global al politicilor educative la nivel international cat şi de Reforma actuala din invatamantul romanesc. Astfel, orice program prescolar trebuie sa tina seama de o serie de realitati practice şi valori teoretice contemporane, care determina directiile tuturor orientarilor de programe la vârstele mici. - Valorizarea persoanei; - Analiza contextului multicultural; - Organizarea mediului educativ; - Orientarea activă şi participativă a strategiilor şi metodelor folosite; - Redimensionarea activitatii fundamentale de joc a copilului prescolar,; - Implicarea societatii in rezolvarea problemelor educative. Izvoarele unui proiect educativ pentru vârstele timpurii trebuie gasite in :

19 - Documentele internationale referitoare la importanta educatiei la aceste varste; - Documentele nationale care se refera la reformă şi restructurarea sistemului educativ; - Cercetarile interdisciplinare asupra copilului de la 0 la 7 ani; - Traditia şi practicile pozitive din educaţia prescolara romaneasca; - Cercetare-actiune asupra efectelor acestui program. Orice proiect va deveni un progam adoptat daca va fi axat pe baze teoretice solide şi pe o practica eficienta şi sanatoasa. Diferentele dintre programele educative pentru vârstele timpurii vin din imbinarea diferita a cantitatii de atentie indreptata spre elementele mentionate şi in special din structurarea strategiilor folosite. Studiile actuale asupra copilariei mici 2.1. Cercetările asupra copilăriei mici 2.2. Efectele lor în construirea programelor Câmpul de studiu al psihologiei copilului cuprinde dezvoltarea intelectuala, afectiva si psihica a copilului din momentul concepţiei pâna la adolescenţa. Practic, exista o multitudine întrebari cu privire la dezvoltarea psihologica a copilului care ne preocupa pe fiecare dintre noi si la care acest domeniu al psihologiei încearca sa ofere raspunsuri: Cum se dezvolta fiinţa umana înainte de momentul nasterii? Ce putem face pentru a asigura premisele pentru o dezvoltarea normala a copilului înca din perioada prenatala si a ne asigura ca nou-nascutul va fi sanatos? Cum percepe lumea un nou-nascut? Ce anume înţelege noul-nascut din ceea ce se întâmpla în jurul sau, cum si ce învaţa de-a lungul timpului? Cum reusesc copii sa înveţe sa utilizeze un sistem lingvistic extrem de complex într-un timp relativ scurt? Cum apar diferenţele la nivelul personalitaţii si inteligenţei? Ce rol are ereditatea? Ce aspecte ale mediului în care se dezvolta copilul determina aceste diferenţieri? Cum trebuie sa se comporte parinţii pentru a asigura o dezvoltare plenara, emoţionala si cognitiva, a copilului? Trebuie sa fie permisivi sau foarte stricţi? Care este strategia optima? etc. Observam ca raspunsurile la aceste întrebari nu prezinta doar un interes pur stiinţific ci, mai ales, unul practic. Aceasta explica de ce studiul dezvoltarii psihologice a copilului este în prezent un domeniu extrem de important, dezvoltarea sa fiind stimulata si accelerata sub influenţa presiunii sociale. Modele de studiu si abordare metodologica A. Abordarea narativa

20 Primele studii empirice privind dezvoltarea psihologica a copilului apar la sfârsitul secolului XIX si începutul secolului XX sub forma înregistrarilor biografice ale comportamentului copiilor (Charles Darwin, Piaget, Freud) - observația de tip etnografic si cercetarile longitudinale în care dezvoltarea copilului este urmarita pe un interval lung de timp. B. Abordarea normativa Propusa de Stanley Hall ( ) - accentul este pus asupra masuratorilor cantitative a comportamentului si elaborarea unei harți obiective a dezvoltarii. C. Abordarea psihometrica Lewis Terman ( ) - publica primele teste de inteligența pentru copii utilizate pe scara larga Scala de Inteligența Stanford-Binet. La începutul anilor 1900, Alfred Binet si Theodore Simon, doi cercetatori francezi au primit sarcina de a elabora un test care sa permita identificarea copiilor cu redard intelectual în scolile din Paris si orientarea acestora catre clase speciale. Stadiile dezvoltarii psihologice a copilului Cronologic, abordarea dezvoltarii psihologice a copilului în diferite etape de dezvoltare, porneste chiar din perioada prenatala, urmarind dinamica dezvoltarii: nasterea primul an de viata prima copilarie (perioada anteprescolara): de la 1 la 3 ani a doua copilarie (perioada prescolara): de la 3 la 6,7 ani a treia copilarie (perioada scolarã mica) de la 6 la ani Modul de operare a criteriilor în definirea stadiilor 0-1 an: stadiul sugarului Activitatea fundamentala a individului: satisfacerea trebuintelor organice; Tipul de relatii : se bazeaza pe reflexele neconditionate (de aparare, alimentar etc.), care îi permit copilului sa se adapteze la mediu; Tipul de contradictii: dependenta totala fata de adult. 1-3 ani: stadiul anteprescolar Activitatea fundamentala: manipularea obiectelor, dar lipseste scopul constient; Tipul de relatii: începe elaborarea primelor reflexe conditionate (alimentar, igienic);

21 Tipul de contradictii: gradul de dependenta fata de adult scade; se dezvolta capacitatea de verbalizare si deplasare independenta. 3-6,7 ani : stadiul prescolar Activitate fundamentala: jocul; se desfasoarã pe baza de reguli unanim acceptate, în joc copilul interpreteaza anumite roluri în conformitate cu care îsi alege comportamentul adecvat; Tipul de relatii: stabileste relatii sociale, devine o persoana cu statut social; are obligatii si drepturi: sa se trezeasca la anumite ore, sa se îmbrace, sa mearga la gradinita; Tipul de contradictii: gradul de dependenta scade datorita constituirii constiintei de sine si cresterii caracterului critic al gândirii. 6,7-10,11 ani: stadiul scolarului mic Activitatea fundamentala: învatarea impusa, dirijata din exterior; Tipul de relatii: se extind relatiile sociale precum si obligatiile si drepturile; Tipul de contradictii: gradul de dependenta este influentat de formarea unei conceptii proprii despre realitatea înconjuratoare. STADIILE ONTOGENEZEI SCURTĂ PREZENTARE 1.Stadiul impulsiv(0-3 luni) şi emoţional (3-12 luni) 0-3 luni: La naştere şi până în jurul sfârşitului primului trimestru al vieţii postnatale, dominanta este cea a impulsivităţii motrice. Deoarece satisfacerea necesităţilor sale nu mai este automată, ca în stadiul intrauterin, atunci când apare starea de necesitate (foame, căldură, protecţie etc.) şi de insatisfacţie (corelatul subiectiv), copilul reacţionează prin descărcări şi activări musculare. Aceste reacţii impulsive devin repede expresie deoarece anturajul le întăreşte prin satisfacerea trebuinţelor "reclamate". Aici este baza viitoarelor atitudini şi mimici comunicative tot mai complexe luni: Substadiul emoţional (3-12 luni) se caracterizează prin preponderenţa expresiilor emoţionale care devin mijlocul dominant de relaţionare cu anturajul. Ca prime semne observabile ale vieţii psihice şi supuse modelajului social, ele sunt principalul mecanism organizator al psihismului infantil. Graţie experienţelor emoţionale (proprii şi ale anturajului) copilul îşi cristalizează o formă globală de reprezentare a situaţiilor ceea ce-i permite anticiparea. "Emoţia afirmă Wallon este o primă formă de înţelegere şi diferenţiere".