Electrocardiograma 29. Dr. Dobreanu Dan

Size: px
Start display at page:

Download "Electrocardiograma 29. Dr. Dobreanu Dan"

Transcription

1 Electrocardiograma 29 ELECTROCARDIOGRAMA Dr. Dobreanu Dan Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a variaţiilor de potenţial electric, care iau naştere la suprafaţa corpului, datorită activităţii cardiace. GENEZA ELECTROCARDIOGRAMEI La nivelul ţesutului miocardic, excitaţia este iniţiată într-un punct şi se propagă cu rapiditate de la o celulă la alta. Limita dintre porţiunea activată (devenită electronegativă) şi cea neactivată (rămasă electropozitivă), are în spaţiu forma unei suprafeţe, constituind suprafaţa limitantă. Aceasta se deplasează prin inimă în sensul undei de excitaţie, mărimea şi orientarea ei fiind într-o permanentă schimbare. De-o parte şi de alta a suprafeţei limitante, există un câmp electric pozitiv şi unul negativ, luând deci naştere un dipol. El poate fi reprezentat printr-un vector, orientat dinspre zona electronegativă înspre zona electropozitivă şi având o mărime determinată de diferenţa de potenţial între cei doi poli ai dipolului. Există vectori cardiaci care corespund dipolului unei fibre miocardice, numiţi vectori elementari; vectorii instantanei reprezintă grafic situaţia sumării unor vectori elementari într-un anumit moment, în cursul activităţii cardiace. Toţi aceşti vectori, se supun legilor matematice putând fi sumaţi, deplasaţi şi măsuraţi, prin proiecţiile lor ortogonale pe anumite axe, numite derivaţii sau conduceri. Dacă se imaginează că în fiecare moment al activităţii cardiace, există un alt vector instantaneu, cu o altă orientare în spaţiu şi cu o altă mărime, ei pot fi aduşi printr-o translaţie într-un punct comun, în care în mod convenţional îşi au originea toţi vectorii cardiaci, numit centrul electric al inimii (0). În această situaţie, în timpul unui ciclu cardiac, vârfurile vectorilor instantanei se deplasează pe o curbă închisă, în formă de evantai, care începe şi se termină în punctul 0, numită vectocardiogramă (VCG). Proiecţia desfăşurată a acestei curbe în funcţie de timp, pe o dreaptă din corpul omenesc, corespunzătoare unei derivaţii, reprezintă electrocardiograma (ECG) înregistrată în acea derivaţie. Figura nr. 21. În timpul activării ventriculare, vectorii instantanei translataţi în centrul electric al inimii descriu o buclă care constituie VCG. Proiecţia desfăşurată în funcţie de timp a acesteia pe o axă reprezintă ECG.

2 30 Lucrări practice de fiziologie DERIVAŢIILE ELECTROCARDIOGRAFICE Electrozii pentru culegerea potenţialelor generate de activitatea inimii sunt plasaţi în diverse puncte pe suprafaţa corpului. Un anumit raport între punctele de plasare a electrozilor defineşte o derivaţie. Grafic, fiecărei derivaţii îi corespunde un ax, căruia i se atribuie convenţional un sens. Pe acest ax se face proiecţia vectorilor cardiaci; proiecţiile orientate în sensul axului se înregistrează pozitive, iar cele orientate în sens invers se înregistrează negative. Deoarece corpul omenesc este un mediu conductor neomogen, este necesară standardizarea unor derivaţii grupate în sisteme de derivaţii. În practică se folosesc în mod curent 3 sisteme de derivaţii: derivaţiile standard, derivaţiile unipolare ale membrelor şi derivaţiile toracice. Derivaţiile standard (DS). Sunt derivaţii bipolare ale membrelor, standardizate de W. Einthoven, care explorează activitatea inimii în planul frontal. Utilizează 3 puncte de plasare a electrozilor activi: membrul superior drept (R = right) - roşu membrul superior stâng (L = left) - galben membrul inferior stâng (F = foot) - verde Un al patrulea electrod va fi plasat pe membrul inferior drept, acesta fiind un electrod de pământare (negru). Willem Einthoven, medic şi fiziolog olandez, a creat primul electrocardiograf cu utilizare medicală practică în 1903 şi a primit premiul Nobel pentru activitatea sa (inclusiv standardizarea metodei de înregistrare) în Notând cu VR, VL şi VF potenţialele punctelor respective, derivaţiile standard măsoară diferenţele de potenţial care iau naştere între câte două din aceste puncte, în modul următor (vezi şi Figura nr. 22): D1 VL VR D2 VF VR D3 VF VL Figura nr. 22. Derivaţiile ECG standard şi locurile de aplicare a electrozilor pentru obţinerea lor.

3 Electrocardiograma 31 În reprezentare grafică, axele electrice ale celor trei DS sunt reprezentate de cele trei laturi ale unui triunghi echilateral, numit triunghiul lui Einthoven; inima, ca sursă electromotoare este plasată în centrul acestui triunghi (Figura nr. 23). Figura nr. 23. Triunghiul lui Einthoven şi cele trei DS ca laturi ale acestui triunghi, cu zonele pozitive şi negative. Aplicând circuitul electric astfel format teorema a doua a lui Kirchhoff se poate demonstra legea fundamentală a DS: D2 D1 D3 Derivaţiile unipolare ale membrelor (DUM) au electrozii plasaţi în aceleaşi poziţii ca pentru obţinerea DS (R, L şi F). Sunt derivaţii unipolare, deoarece printr-un artificiu, unul din electrozi, considerat indiferent, înregistrează tot timpul un potenţial electric nul; aparatul măsoară astfel potenţialul cules de celălalt electrod (electrodul explorator). Electrodul indiferent se obţine prin metoda propusă de Goldberger, unind într-un punct electrozii celor două membre, diferite de electrodul explorator. Derivaţiile obţinute se notează avr, avl şi avf (Figura nr. 24). Indicele a (de la augmented = amplificat) se adaugă, deoarece potenţialele obţinute prin această metodă sunt mult mai mici decât cele obţinute prin alte tehnici şi trebuie amplificate suplimentar. Din teoremele lui Kirchhoff se poate deduce legea fundamentală a DUM: VR VL VF 0 DUM sunt perpendiculare pe cele ale DS, trecând prin punctele de plasare ale electrozilor exploratori. În acest mod, în triunghiul lui Einthoven se mai introduce un sistem de trei axe, permiţând analiza vectorului electric în planul frontal într-un sistem hexaaxial (Figura nr. 30). Derivaţiile toracice (DT), numite şi derivaţii precordiale, explorează activitatea inimii într-un plan orizontal fiind derivaţii unipolare. Electrodul indiferent se obţine prin metoda propusă de Wilson, scurtcircuitând întrun singur punct, numit bornă centrală terminală (BCT) electrozii de la cele trei membre, R, L şi F. Electrodul explorator se plasează în anumite puncte convenţionale de pe peretele toracic anterior, notate de la V1 la V6 (Figura nr. 25). V1 - spaţiul intercostal IV, parasternal drept V2 - spaţiul intercostal IV, parasternal stâng

4 32 Lucrări practice de fiziologie V3 - la mijlocul distanţei dintre V2 şi V4 V4 - spaţiul intercostal V, pe linia medioclaviculară V5 - spaţiul intercostal V, pe linia axilară anterioară V6 - spaţiul intercostal V, pe linia axilară mijlocie Figura nr. 24. Modul de realizare al derivaţiilor unipolare ale membrelor prin metoda Goldberger (avr, avl, avf). Axul DT porneşte din centrul electric al inimii, oprindu-se pe faţa anterioară a toracelui, sub electrodul explorator (Figura nr. 26). BCT Figura nr. 25. Modul de realizare al derivaţiilor toracice unipolare şi locul de plasare al electrozilor exploratori pe faţa anterioară a toracelui. În afara acestor derivaţii, care definesc 12 ECG, este necesară uneori folosirea şi a altora, cum ar fi cele esofagiene, intracardiace, derivaţiile Frank, etc.

5 Electrocardiograma 33 Figura nr. 26. Reprezentarea grafică în planul orizontal a axului electric al celor 6 derivaţii toracice. ÎNREGISTRAREA ELECTROCARDIOGRAMEI Electrocardiograful este aparatul folosit pentru înregistrare, fiind format din următoarele componente: sistemul de preluare a semnalului, cuprinzând electrozii, cablurile de conectare la pacient şi un bloc de intrare care conţine rezistenţele necesare pentru construcţia diverselor derivaţii unipolare. Electrozii sunt plăcuţe metalice, învelite într-un material textil, umezit cu ser fiziologic. Culorile cablurilor pentru electrozii membrelor sunt standardizate astfel: galben - pentru mâna stângă roşu - pentru mâna dreaptă verde - pentru piciorul stâng negru - pentru piciorul drept sistemul de amplificare a semnalului; sistemul de afişare a semnalului, pe hârtie milimetrică sau pe osciloscop. Înregistrarea se poate face pe unul sau mai multe canale simultan, în funcţie de tipul aparatului. Tehnica de înregistrare este următoarea: pacientul este aşezat în decubit dorsal, relaxat, într-o cameră cu temperatură de confort (18-22 C), pentru a evita contracţiile musculare anormale, care parazitează traseul cu EMG (electromiografie - înregistrarea activităţii electrice a muşchilor scheletici); se fixează electrozii stabil, cu o bandă elastică (sau se plasează electrozi autoadezivi de unică folosinţă), în punctele menţionate; se înregistrează curba de etalonare a voltajului. În mod uzual 1 mv = 10 mm. De pe această curbă se apreciază amortizarea aparatului (Figura nr. 27);

6 34 Lucrări practice de fiziologie se înregistrează electrocardiograma pe rând în fiecare derivaţie. Viteza de derulare a hârtiei este în mod obişnuit de 25 mm/s (deci 1 mm = 0.04 sec). A. B. C. Figura nr. 27. Aspectul curbei de etalonare a amplificării electrocardiografului. A. Corect. B. Supra-amplificare; se amplifică în mod artificial undele mai mari şi se creează mici unde inexistente în realitate C. Supra-amortizare; se micşorează undele şi se şterg undele mici. INTERPRETAREA ELECTROCARDIOGRAMEI Interpretarea unui traseu 12 ECG cuprinde două aspecte: cel al analizei ritmului cardiac şi cel al analizei morfologiei traseului. ANALIZA RITMULUI CARDIAC Se referă la analiza caracteristicilor frecvenţei şi modificărilor ritmului bătăilor cardiace. Din acest punct de vedere este necesar să se precizeze trei elemente: Originea ritmului cardiac este în mod normal în nodul sinusal (NS), de unde impulsul se propagă prin atrii de sus în jos, apoi prin nodul atrioventricular (NAV) şi fasciculul His la ventriculi. Criteriile de recunoaştere a ritmului sinusal sunt următoarele: unda P prezentă în faţa fiecărui complex QRS; morfologia undei P se menţine constantă pentru toate revoluţiile cardiace din aceeaşi derivaţie; distanţa dintre undele P se menţine constantă; sunt acceptate totuşi mici diferenţe între aceste distanţe, legate de fazele mişcărilor respiratorii (aritmie respiratorie) undele P sunt pozitive în D2 şi avf, semnificând conducerea de sus în jos a excitaţiei în atrii; Patologic, ritmurile diferite de cel sinusal, se includ în categoria aritmiilor. După originea lor acestea pot fi atriale (cu altă origine decât NS), joncţionale sau ventriculare. Regularitatea ritmului cardiac se apreciază pe baza distanţei dintre undele R succesive. Dacă distanţa se menţine constantă, ritmul este regulat, iar dacă se modifică de la un ciclu cardiac la altul, ritmul este considerat neregulat. Neregularitatea ritmului cardiac poate fi periodică, atunci când pe un ritm regulat se suprapun bătăi suplimentare (de exemplu extrasistole atriale sau ventriculare) sau absolută (de exemplu fibrilaţie atrială sau ventriculară). Frecvenţa cardiacă - este dată de numărul revoluţiilor cardiace dintr-un minut. Atunci când viteza de derulare a hârtiei este de 25 mm/s, se aplică formula:

7 Electrocardiograma Fc I ( mm) unde: Fc = frecvenţa cardiacă (bătăi pe minut) I RR = distanţa între două unde R succesive exprimată în mm. RR Aprecierea rapidă a frecvenţei, se poate face folosind rigle speciale de calcul sau conform metodei prezentate în Figura nr. 28. START Figura nr. 28. Metoda de apreciere rapidă a frecvenţei cardiace. Hârtia milimetrică a ECG are la distanţe de 5 mm o linii mai groase. Se caută o undă R situată în dreptul unei asemenea linii şi se urmăreşte unde apare următoarea undă R. La o viteză de derulare a hârtiei de 25 mm/s, dacă următoarea undă R cade pe prima linie groasă, frecvenţa este de 300/min, dacă ea cade pe a doua linie groasă, este de 150/min, ş.a.m.d. Normal: 60-80/min. Valorile mai scăzute definesc bradicardia, iar cele mai crescute tahicardia. În caz de ritm cardiac neregulat, este necesar să se calculeze frecvenţa medie pe o porţiune mai lungă de traseu, cuprinzând mai multe revoluţii cardiace succesive. ANALIZA MORFOLOGICĂ Urmăreşte descrierea caracteristicilor elementelor corespunzătoare unei revoluţii cardiace, considerate în mod izolat. Din acest punct de vedere, pe traseul ECG se disting unde, segmente şi intervale (Figura nr. 29). Figura nr. 29. Elementele morfologice ale unei electrocardiograme.

8 36 Lucrări practice de fiziologie Undele (deflexiunile) sunt abateri ale liniei traseului de la linia izoelectrică. Acestora li se descrie: durata (în secunde); amplitudinea (în mv sau mm); orientarea vectorială, reprezentând unghiul vectorului mediu corespunzător undei respective în planul frontal (Figura nr. 30); forma, adică particularităţile care nu se pot exprima cifric (îngroşări, neregularităţi). Undele care se analizează pe traseul ECG sunt unda P, complexul QRS, unda T şi unda U. -90 DE DAS avr avl 180 D DAD D3 avf D2 30 normal Figura nr. 30. Axele DS şi DUM în planul frontal al triunghiului lui Einthoven, în funcţie de care se apreciază orientarea vectorială a undelor. Sensul orar este considerat pozitiv. Axul cuprins între defineşte deviaţia axială dreaptă (DAD), axul cuprins între de-fineşte deviaţia axială stângă (DAS), iar axul cuprins între defineşte deviaţia extremă (DE) sau anti-apicală. Segmentele sunt porţiuni de traseu cuprinse între două unde. Acestora li se descriu durata şi poziţia faţă de linia izoelectrică; dacă segmentul este decalat faţă de linia izoelectrică, se precizează sensul (sub- sau supradenivelare), amplitudinea (în mm) şi forma decalării. Segmentele care se analizează pe traseul ECG sunt segmentul ST, segmentul PQ şi segmentul TP. Intervalele definesc durata de timp între două repere de pe traseu (începutul sau sfârşitul unor unde). Intervalele care se analizează pe traseul ECG sunt intervalul PQ, intervalul QT şi intervalul RR. UNDA P Reprezintă depolarizarea atriilor, iniţiată în atriul drept (AD) la nivelul NS şi propagată apoi în atrii de sus în jos şi de la dreapta spre stânga (Figura nr. 31). Durata este în mod normal de sec. Amplitudinea nu depăşeşte în mod normal mv (2.5-3 mm) în derivaţia unde unda P se înscrie cea mai amplă (de obicei în D2).

9 Electrocardiograma 37 Orientarea vectorială este între Se poate determina în acelaşi mod ca şi pentru complexul QRS, dar practic se consideră normală dacă unda P se înscrie pozitivă în DII, avf şi negativă în avr. Figura nr. 31. Reprezentarea vectorilor de depolarizare atrială, orientaţi de sus în jos şi de la dreapta la stânga; vectorul de activare al AD este însă mai vertical şi orientat puţin înainte, în timp ce vectorul de activare al AS este mai orizontal şi orientat puţin înapoi. Forma este în mod normal rotunjită, înscriindu-se pe traseu cu o linie ceva mai groasă (undă lentă). Uneori poate fi discret bifidă, ca expresie a asincronismului de depolarizare a celor două atrii. În derivaţia V1, al cărei electrod explorator este plasat în dreptul atriilor, unda P se poate înscrie în mod normal bifazică, prima parte pozitivă reprezentând depolarizarea AD, a doua parte, negativă, reprezentând depolarizarea AS. Amplitudinea oricărei din cele două faze nu depăşeşte în mod normal 1.5 mm. Patologic: Unda P poate fi înlocuită de unde f, mici, neregulate, în fibrilaţia atrială sau de unde F, mici, regulate, "în dinţi de fierăstrău", în flutterul atrial. Unde P cu durată crescută şi net bifide, apar în supraîncărcările atriale stângi ("P mitral"). Concomitent, forţa terminală negativă a undei P în derivaţia V1 este crescută. Unde P înalte şi ascuţite apar în supraîncărcările atriale drepte ("P pulmonar"). Concomitent, faza iniţială, pozitivă, a undei P în derivaţia V1 este mai amplă. V1 P FtP V1 QRS Figura nr. 32. Produsul dintre durata şi amplitudinea componentei terminale negative a undei P în derivaţia V1 poartă numele de forţă terminală negativă a undei P în derivaţia V1. În mod normal aceasta nu trebuie să depăşească 0.4 UA (Unităţi Ashman); este crescută în situaţiile în care există o supraîncărcare atrială stângă.

10 38 Lucrări practice de fiziologie SEGMENTUL PQ Reprezintă întârzierea stimulului electric la nivelul joncţiunii atrioventriculare. Durata normală este cuprinsă între sec (în medie 0.07 sec), poziţia sa fiind izoelectrică. INTERVALUL PQ Reprezintă timpul necesar conducerii impulsului electric de la NS la ventriculi. Durata este în mod normal cuprinsă între sec. Variază fiziologic în funcţie de vârstă (mai scăzută la tineri) şi frecvenţa cardiacă (scade în tahicardie). Patologic: Intervalul PQ cu durata sub 0.12 sec se întâlneşte în sindroamele de pre-excitaţie ventriculară, în care impulsul electric trece de la atrii la ventriculi pe căi care ocolesc NAV. Intervalul PQ cu durata peste 0.21 sec se întâlneşte în blocurile atrioventriculare. COMPLEXUL QRS Reprezintă depolarizarea ventriculară, care începe cu porţiunea stângă a septului interventricular şi apoi se propagă în ventriculi de la vârfuri spre baze şi de la endocard spre epicard (Figura nr. 33) Durata se măsoară la nivelul liniei izoelectrice, fiind normală sub 0.12 sec. Amplitudinea se consideră normală dacă în DS şi DUM este cuprinsă între 0.5 şi 1.6 mv (5-16 mm). În DT amplitudinea complexului QRS este mult mai mare, fiind corelată cu masa de miocard ventricular aflată în dreptul electrodului explorator. Pentru a cuantifica amplitudinea complexului QRS în DT s-au introdus o serie de indici, dintre care cel mai răspândit este indicele Sokolov-Lyon: pentru VD: RV1 + SV mm pentru VS: SV1 + RV mm Q R S Figura nr. 33. Secvenţa de activare normală a ventriculilor şi geneza complexului QRS.

11 Electrocardiograma 39 Orientarea vectorială (AQRS) este între +30 şi +60. Se determină prin construcţie grafică în sistemul hexa-axial al triunghiului lui Einthoven (Figura nr. 34) D Figura nr. 34. Calcularea AQRS prin construcţie grafică în triunghiului lui Einthoven. Pentru două derivaţii oarecare din planul frontal se măsoară amplitudinea rezultantă a complexului QRS, ca suma algebrică a amplitudinii undelor pozitive şi negative; valorile se reprezintă vectorial pe axele derivaţiilor respective. Prin vârfurile vectorilor rezultaţi se ridică perpendiculare pe cele două axe; punctul lor de intersecţie marchează vârful vectorului mediu corespunzător complexului QRS. D2 D1 avf avl D avr D2 D3 avr D2 avl 0 avf D avf D D3 avr D2 avl avr D3 D1 Figura nr. 35. Aprecierea aproximativă a AQRS. AQRS corespunde cu cel al derivaţiei perpendiculare pe cea în care complexul QRS se înscrie cel mai aproape de aspectul echibifazic. În derivaţia respectivă se urmăreşte modul de înscriere a complexului QRS; dacă QRS este predominant pozitiv, axul este în sensul pozitiv al acesteia, iar dacă QRS este predominant negativ, axul este în sensul negativ. avf avl D2

12 40 Lucrări practice de fiziologie Forma complexului QRS este în mod normal cu vârfuri ascuţite, fiind format din mai multe unde, pozitive sau negative marcate prin literele Q,R,S (Figura nr. 36). Se folosesc litere mari (Q,R,S) pentru deflexiunile de peste 3 mm şi litere mici (q,r,s) pentru cele inferioare acestei dimensiuni. Prima undă pozitivă este marcată cu litera R; următoarele unde pozitive sunt denumite R', R". Dacă deflexiunea negativă dintre cele două vârfuri R nu depăşeşte linia izoelectrică, nu se consideră două unde R, ci un R bifid. Unda negativă care precede prima undă R poartă numele de undă Q. Undele negative care urmează primei unde pozitive sunt denumite S, S'. Dacă nu se înscrie nici o undă pozitivă, complexul fiind în totalitate negativ, el este denumit QS. Această undă QS poate prezenta o crestătură pe panta ascendentă sau descendentă; numai când aceasta depăşeşte linia izoelectrică este interpretată drept undă R. QS QS crestat QrS qr R bifid RsR' Figura nr. 36. Denumirea undelor complexului QRS. Aspectul normal al formei complexului QRS în diverse derivaţii este cel prezentat mai jos: D1 : qrs qr Rs D2 : qrs qr Rs D3 : qrs qr Rs eventual rs avl : qrs qr Rs avf : qrs qr Rs avr : rs rsr' DT : complexe bifazice de tipul rs în DTD (V1,V2) şi Rs în DTS (V5,V6) V4 V5 V6 V1 V2 V3 Figura nr. 37. Amplitudinea undelor R şi S în planul orizontal. Se observă unda S amplă în DTD şi unda R amplă din DTS. Aspectul echibifazic apare în V3-V4, reprezentând zona de tranziţie. Patologic. În hipertrofiile ventriculare, AQRS este deviat în direcţia ventriculului hipertrofiat, iar indicele Sokolov-Lyon corespunzător acestuia depăşeşte valorile normale.

13 Electrocardiograma 41 În blocurile de ramură, durata complexului QRS este crescută, iar AQRS este deviat în direcţia ramurii blocate. De asemenea, se modifică forma complexului QRS, apărând unde R bifide, în V2 în cazul blocului de ramură dreaptă şi în V5 în cazul blocului de ramură stângă. Extrasistolele ventriculare se înscriu sub forma unor complexe QRS mult lărgite şi deformate, care se interpun periodic peste ritmul cardiac de bază. Unda Q patologică este cea care depăşeşte ca durată 0.04 sec şi 1/4 din amplitudinea undei R de însoţire; este semnul electrocardiografic al infarctului miocardic. SEGMENTUL ST Reprezintă prima fază a repolarizării ventriculare (repolarizarea lentă). Durata segmentului ST este lipsită de importanţă practică, iar poziţia sa este în mod normal izoelectrică. Deviaţiile de până la 1 mm în V1, V2 şi până la 2 mm în celelalte derivaţii se consideră ca fiind normale. Patologia segmentului ST cuprinde deviaţiile acestuia (sub- sau supradenivelări), ele fiind în general expresia unor tulburări severe ale circulaţiei coronariene (noţiunea electrocardiografică de "leziune"). A B C Figura nr. 38. Trei tipuri de subdenivelare a segmentului ST: A. Ascendent, B. Orizontal, C. Descendent; ultimele două sunt caracteristice pentru modificarea electrocardiografică de tip "leziune". UNDA T Reprezintă faza finală a repolarizării ventriculare (repolarizarea rapidă). Durata este de sec (fără importanţă practică). Amplitudinea se exprimă comparativ cu a complexului QRS, cea mai amplă undă T din DS fiind aproximativ 1/3 din cea mai amplă undă R. Orientarea vectorială este între +30 şi +60, calculându-se însă de obicei raportată la cea a complexului QRS, sub forma gradientului ventricular. Forma este rotunjită şi asimetrică, având partea descendentă mai rapidă. În mod normal unda T este pozitivă în toate derivaţiile, cu excepţia avr. Patologia undei T este caracteristică tulburărilor de circulaţie coronariană, modificările fiind desemnate cu termenul electrocardiografic de "ischemie". Ele cuprind fie creşterea în amplitudine (peste 1/2 din R), fie dimpotrivă, scăderea

14 42 Lucrări practice de fiziologie amplitudinii sau chiar negativarea undei T, ea devenind în mod caracteristic simetrică. De asemenea unda T se modifică în diselectrolitemii, fiind mai amplă în hiperpotasemie şi mai mică în hipopotasemie. INTERVALUL QT Reprezintă sistola electrică ventriculară care se măsoară de la începutul undei Q până la sfârşitul undei T. Durata normală depinde de frecvenţa cardiacă, fiind calculată pe baza unor formule sau tabele; uzual este considerat normală dacă nu depăşeşte 50% din durata R-R. Patologic, intervalul QT este prelungit în hipercalcemie, hiperpotasemie şi mai scurt în hipocalcemie; anumite medicamente antiaritmice modifică durata intervalului QT. UNDA U Reprezintă o mică deflexiune care urmează undei T, care este generată de postpotenţiale dezvoltate în anumite regiuni ale miocardului ventricular. Durata normală este între 0.15 şi 0.25 sec, iar amplitudinea este sub 2 mm. Forma undei U este rotundă, având acelaşi sens cu unda T din derivaţia respectivă. Patologic, unda U poate deveni foarte amplă în hipopotasemie sau în unele cazuri de hipertrofie ventriculară, sau se poate negativa, mai ales în urma efortului în tulburările de circulaţie coronariană. Folosind traseul electrocardiografic primit completaţi Fişa de lucru!

15 Electrocardiograma 43 Tabelul 1. Reprezentând parametrii morfologici ai unei electrocardiograme normale. Durata (sec) Amplitudinea (mv) Axa Forma DS DUM DT Unda P rotunjită + în D1 D2 D3 Segmentul PQ Intervalul PQ Complexul QRS ; dependentă de frecvenţă dependentă de frecvenţă în avl, avf - în avr difazică în V1 + în V2-V izoelectric izoelectric izoelectric în DS, DUM până la 2 în DT complexe înguste cu vârfuri ascuţite şi durată mică + în D1 D2 + sau difazic în D3 izoelectric sau Segmentul ST fără importanţă denivelat cu 1 mm Unda T Intervalul QT dependentă de frecvenţă 1/3 din cea mai mare undă R rotunjită asimetrică + în D1 D2 D3 + sau difazic în avl, avf - în avr izoelectric sau denivelat cu 1 mm + în avl, avf - în avr Unda U maxim rotunjită concordant cu T concordant cu T rs în DTD Rs în DTS izoelectric sau denivelat cu 1 mm + în V1-V6 concordant cu T

16 44 Lucrări practice de fiziologie ÎNREGISTRAREA ELECTROCARDIOGRAMEI UTILIZÂND SISTEMUL BIOPAC Dr. Orbán-Kis Károly OBIECTIVELE LUCRĂRII înregistrarea ECG în 6 derivaţii simultan demonstrarea variabilităţii frecvenţei cardiace APARATURA NECESARĂ calculator cu software BIOPAC instalat (sistem operare Windows) BIOPAC DAU (Data Acquisition Unit): MP30 (Figura nr. 39) BIOPAC cabluri pentru semnale electrice SS2L (Figura nr. 39) traductor pentru respiraţie SS5LA (Figura nr. 43) electrozi de unică folosinţă, gel conductor Figura nr. 39. Aparatura necesară pentru înregistrare (DAU în stânga, cablu SS2L în dreapta). ÎNREGISTRAREA ECG ÎN 6 DERIVAŢII 1. Se porneşte calculatorul şi apoi programul Biopac Student Lab. 2. Se conectează cablurile şi electrozii pentru derivaţiile standard I şi II în modul următor: derivaţia standard I (cablul SS2L de pe canalul 1): alb pe membrul superior drept, roşu pe membrul superior stâng şi negru pe membrul inferior drept derivaţia standard II (cablul SS2L de pe canalul 2): alb pe membrul superior drept, roşu pe membrul inferior stâng şi negru pe membrul inferior drept 3. Porniţi softul de calculator BSL PRO (Start > Programs -> Biopac -> BSL Pro). 4. Selectaţi File -> Open -> Files of type: Graph Template (.GTL) -> File Name: ECG6leads.gtl. În acest fişier există şase canale de afişaj: 1. Derivaţia standard I, D1 (canal analog înregistrat) 2. Derivaţia standard II, D2 (canal analog înregistrat) 3. Derivaţia standard III (canal digital calculat): D3 = D2-D1 4. avr (canal digital calculat): avr = -(D1+D2)/2 5. avl (canal digital calculat): avl = (D1-D3)/2 5. avf (canal digital calculat): avf = (D2+D3)/2

17 Electrocardiograma Pentru înregistrare subiectul stă în decubit dorsal, relaxat. În vederea unei înregistrări bune verificaţi următoarele: trebuie evitate mişcările din timpul înregistrării scoateţi orice obiect de metal de pe mână (ceas, brăţară) verificaţi conexiunile de la cabluri. 6. Click pe butonul Start. Va urma o înregistrare de 30 sec. Puteţi să întrerupeţi înregistrarea în orice moment. Analizaţi traseul electrocardiografic astfel înregistrat. Identificaţi principalele unde, segmente şi intervale în cele 6 derivaţii. DEMONSTRAREA VARIABILITĂŢII FRECVENŢEI CARDIACE 1. Se porneşte calculatorul şi apoi programul Biopac Student Lab. 2. Se conectează cablurile şi electrozii pentru derivaţia standard II (Figura nr. 40). Figura nr. 40. Schema aparaturii şi a conexiunilor necesare.. 3. Se selectează Lesson 5 (The rythm of the heart). 4. Se introduce numele. 5. Pentru înregistrare subiectul stă în decubit dorsal, relaxat. În vederea unei înregistrări bune verificaţi următoarele: trebuie evitate mişcările din timpul înregistrării scoateţi orice obiect de metal de pe mână (ceas, brăţară) verificaţi conexiunile de la cabluri. 6. Click pe butonul Setup. Va urma o înregistrare de 15 sec. Trebuie să vedeţi o electrocardiogramă normală cu unde de amplitudine mică. Dacă există un zgomot marcat

18 46 Lucrări practice de fiziologie înseamnă că electrozii nu realizează contact corespunzător. În acest caz verificaţi conexiunile şi daţi click pe "Redo setup". Figura nr. 41. Înregistrarea ECG în derivaţia standard II. 7. Click pe butonul Record 5A. Va urma o înregistrare de 30 sec. În timpul înregistrării staţi cât mai comod. La sfârşitul înregistrării aţi obţinut ceva asemănător cu Figura nr. 41. Figura nr. 42. Variabilitatea frecvenţei cardiace la un subiect sănătos. 8. La terminarea înregistrării apăsaţi butonul Calculate BPM. În acest moment softul calculează frecvenţa cardiacă de la bătaie la bătaie (măsurând intervalele RR succesive).

19 Electrocardiograma 47 Sub traseul înregistrat va apare curba variaţiilor frecvenţei cardiace. Ar trebui să obţineţi ceva foarte asemănător cu Figura nr. 42. Folosiţi unealta de selecţie a softului ( ) şi selectaţi o porţiune a traseului înregistrat. Citiţi valorile Min, Max, Mean. Care este frecvenţa cardiacă cea mai mare? Dar frecvenţa cea mai mică? Care credeţi că sunt motivele variabilităţii frecvenţei cardiace? 9. Conectaţi traductorul SS5LA (traductor de respiraţie) conform Figura nr. 43. Figura nr. 43. Conectarea traductorului pentru respiraţie. 10. Porniţi softul de calculator BSL PRO (Start > Programs -> Biopac -> BSL Pro). 11. Selectaţi File -> Open -> Files of type: Graph Template (.GTL) -> File Name: ECGresp.gtl. 12. Pentru înregistrare subiectul stă în decubit dorsal, relaxat. În vederea unei înregistrări bune verificaţi următoarele: trebuie evitate mişcările din timpul înregistrării scoateţi orice obiect de metal de pe mână (ceas, brăţară) verificaţi conexiunile de la cabluri. 6. Click pe butonul Start. Va urma o înregistrare de 30 sec. Puteţi să întrerupeţi înregistrarea în orice moment. Aţi înregistrat pe lângă electrocardiogramă şi variabilitatea frecvenţei cardiace şi ritmul respiraţiei. Există vreo legătură între ritmul respiraţiei şi variabilitatea frecvenţei cardiace?

Ghid pentru salvarea mail-urilor folosind un client de mail

Ghid pentru salvarea mail-urilor folosind un client de mail Ghid pentru salvarea mail-urilor folosind un client de mail Tutorialul de fata se adreseaza acelora care utilizeaza posta de mail a Universitatii Tehnice folosind unul din urmatoarii clienti de mail: 1.

More information

Chat (Chat Room) Setarea modului de vizualizare a mesajelor în camera de chat

Chat (Chat Room) Setarea modului de vizualizare a mesajelor în camera de chat Chat (Chat Room) Această unealtă poate fi utilizată pe orice site pentru a crea și utiliza camere de chat. Una dintre camere este cea implicită, dar deținătorul site-ului mai poate crea și altele. Rolul

More information

Studiu privind influenţa luminilor stroboscopice asupra percepţiei

Studiu privind influenţa luminilor stroboscopice asupra percepţiei Studiu privind influenţa luminilor stroboscopice asupra percepţiei Autori: Cruceanu Victor-Daniel Florea Raluca-Alexandra Matei Andrei-Daniel Mitroi Cristian-Andrei Stefan Madalin-Catalin Ungureanu Vladimir-Teodor

More information

ELECTROCARDIOGRAPHY (I) THE GENESIS OF THE ELECTROCARDIOGRAM

ELECTROCARDIOGRAPHY (I) THE GENESIS OF THE ELECTROCARDIOGRAM ELECTROCARDIOGRAPHY (I) THE GENESIS OF THE ELECTROCARDIOGRAM Scridon Alina, Șerban Răzvan Constantin 1. Definition The electrocardiogram (abbreviated ECG or EKG) represents the graphic recording of electrical

More information

Laborator Electronică Digitală Circuite Logice TTL şi CMOS. Circuite Logice TTL şi CMOS

Laborator Electronică Digitală Circuite Logice TTL şi CMOS. Circuite Logice TTL şi CMOS 1. Parametrii circuitelor logice Principalii parametrii ai unui circuit logic indicaţi în foaia de catalog (data sheet) sunt prezentaţi în fig. 1. Fig.1. Parametrii unui circuit logic În cele ce urmează:

More information

Road Traffic Information and Monitoring System

Road Traffic Information and Monitoring System Acta Technica Napocensis: Civil Engineering & Architecture Vol. 57, No. 1 (2014) Journal homepage: http://constructii.utcluj.ro/actacivileng Road Traffic Information and Monitoring System Mihai Iliescu

More information

NOI POSIBILITĂŢI ÎN DIAGNOSTICAREA CU HOLTER

NOI POSIBILITĂŢI ÎN DIAGNOSTICAREA CU HOLTER NOU 2 NOI POSIBILITĂŢI ÎN DIAGNOSTICAREA CU HOLTER BTL Holter EKG Acest holter satisface necesităţile celor mai exigenţi medici cardiologi, facilitând în acelaşi timp o activitate rapidă si uşoară. La

More information

I. Rolul ratelor de dobândă în determinarea cursului de schimb. Paritatea ratelor de dobândă

I. Rolul ratelor de dobândă în determinarea cursului de schimb. Paritatea ratelor de dobândă I. Rolul ratelor de dobândă în determinarea cursului de schimb. Paritatea ratelor de dobândă A. Considerăm că rata dobânzii aferentă unor titluri de stat emise în U.K. este 10% anual. Cursul spot în prezent

More information

Cutting Systems. Dispozitive de siguranţă pentru gaze tehnice

Cutting Systems. Dispozitive de siguranţă pentru gaze tehnice Dispozitive de siguranţă pentru gaze tehnice Trei variante pentru o siguranţă optimă 2 Contaţi pe siguranţa certificată! Dispozitivele de siguranţă pentru gazele tehnice oferă o protecţie sigură împotriva

More information

Regresia liniară simplă

Regresia liniară simplă Regresia liniară simplă Introducere Să presupunem că suntem interesaţi să facem un studiu cu privire la relaţia dintre nivelul cunoştinţelor de matematică al studenţilor la psihologie şi rezultatele la

More information

PROGRAME DE CALCUL TABELAR. MS EXCEL 2010

PROGRAME DE CALCUL TABELAR. MS EXCEL 2010 PROGRAME DE CALCUL TABELAR. MS EXCEL 2010 Scopul protocolului - la sfârșitul acestui laborator veți avea următoarele cunoștințe: -să deschideți şi să salvați fișiere cu programul Microsoft Excel -să efectuați

More information

RESEARCH ON SOIL CONSOLIDATION USING CONSOLIDATION CELL UNDER CONSTANT RATE OF STRAIN

RESEARCH ON SOIL CONSOLIDATION USING CONSOLIDATION CELL UNDER CONSTANT RATE OF STRAIN BULETINUL INSTITUTULUI POLITEHNIC DIN IAŞI Publicat de Uniersitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi Tomul LX (LXIV), Fasc. 4, 014 Secţia CONSTRUCŢII. ARHITECTURĂ RESEARCH ON SOIL CONSOLIDATION USING CONSOLIDATION

More information

Electrophysiology Introduction, Basics. The Myocardial Cell. Chapter 1- Thaler

Electrophysiology Introduction, Basics. The Myocardial Cell. Chapter 1- Thaler Electrophysiology Introduction, Basics Chapter 1- Thaler The Myocardial Cell Syncytium Resting state Polarized negative Membrane pump Depolarization fundamental electrical event of the heart Repolarization

More information

Instalarea MetaTrader Data Center

Instalarea MetaTrader Data Center Instalarea MetaTrader Data Center Introducere Una dintre tehnologiile inovative ale MetaQuotes Software Corp. este un server-proxy special pentru terminalele client denumit MetaTrader Data Center. Acest

More information

The Analysis of Currency Exchange Rate Evolution using a Data Mining Technique

The Analysis of Currency Exchange Rate Evolution using a Data Mining Technique Petroleum-Gas University of Ploiesti BULLETIN Vol. LXIII No. 3/2011 105-112 Economic Sciences Series The Analysis of Currency Exchange Rate Evolution using a Data Mining Technique Mădălina Cărbureanu Petroleum-Gas

More information

Europe by Satellite Ghid de instalare. Europe by Satellite. Ghid de instalare

Europe by Satellite Ghid de instalare. Europe by Satellite. Ghid de instalare Europe by Satellite Ghid de instalare Cuprins 1 Introducere...2 2 Poziții orbitale...2 2.1 Serviciul în bandă Ku la 4,8 E...2 2.2 Serviciul în bandă C la 319,5 E...3 3 Concepte de instalare importante...4

More information

Curs 3. CATIA V5R20. Prezentare generală. Generalităţi

Curs 3. CATIA V5R20. Prezentare generală. Generalităţi 1 Curs 3 CATIA V5R20. Prezentare generală. Generalităţi Fabricația asistată de calculator s-a dezvoltat ca răspuns la problema materializării unui model geometric existent pe planşeta proiectantului. Primul

More information

The Flow of Funds Into and Out of Business

The Flow of Funds Into and Out of Business BULETINUL Universităţii Petrol Gaze din Ploieşti Vol. LX No. 2/2008 69-76 Seria Ştiinţe Economice The Flow of Funds Into and Out of Business Mihail Vincenţiu Ivan Petroleum-Gas University of Ploieşti,

More information

NOUTĂŢI PRIVIND MODIFICAREA POLITICII CONTABILE REFERITOARE LA METODA DE EVALUARE A ACTIVELOR IMOBILIZATE

NOUTĂŢI PRIVIND MODIFICAREA POLITICII CONTABILE REFERITOARE LA METODA DE EVALUARE A ACTIVELOR IMOBILIZATE NOUTĂŢI PRIVIND MODIFICAREA POLITICII CONTABILE REFERITOARE LA METODA DE EVALUARE A ACTIVELOR IMOBILIZATE Dr. Alexandrina Teodora BORFOAIA Direcţia de Legislaţie şi Reglementări Contabile Ministerul Finanţelor

More information

Quality Research by Using Performance Evaluation Metrics for Software Systems and Components

Quality Research by Using Performance Evaluation Metrics for Software Systems and Components 8 Revista Inforatica Econoică nr.3(39)/2006 Quality Research by Using Perforance Evaluation Metrics for Software Systes and Coponents Asist. Ion BULIGIU, prof.dr. Georgeta ŞOAVĂ Facultatea de Econoie şi

More information

Adaptor Powerline 500 PassThru (XAVB5401) Ghid de instalare

Adaptor Powerline 500 PassThru (XAVB5401) Ghid de instalare Adaptor Powerline 500 PassThru (XAVB5401) Ghid de instalare Cuprins Conţinutul ambalajului.................................. 3 Caracteristicile hardware................................. 4 Descrierile ledurilor.....................................

More information

Manual pentru Instalarea Certificatului Digital Calificat DigiSign

Manual pentru Instalarea Certificatului Digital Calificat DigiSign Manual pentru Instalarea Certificatului Digital Calificat DigiSign Versiunea 2.1 În vederea folosirii corespunzătoare a certificatului digital calificat emis de DigiSign, vă rugăm să urmați instrucțiunile

More information

Funds transfer pricing in banking. Transferul intern al fondurilor în mediul bancar

Funds transfer pricing in banking. Transferul intern al fondurilor în mediul bancar 119 Funds transfer pricing in banking Transferul intern al fondurilor în mediul bancar Professor Maria CARACOTA DIMITRIU, Ph.D. The Bucharest Academy of Economic Studies, Romania e-mail: [email protected]

More information

Applying TwoStep Cluster Analysis for Identifying Bank Customers Profile

Applying TwoStep Cluster Analysis for Identifying Bank Customers Profile BULETINUL UniversităŃii Petrol Gaze din Ploieşti Vol. LXII No. 3/00 66-75 Seria ŞtiinŃe Economice Applying TwoStep Cluster Analysis for Identifying Bank Customers Profile Daniela Şchiopu Petroleum-Gas

More information

Decline in prolonged hormone replacement therapy in women aged 45 years or more, and impact of a centralised database tool

Decline in prolonged hormone replacement therapy in women aged 45 years or more, and impact of a centralised database tool 5 Review Article Decline in prolonged hormone replacement therapy in women aged 45 years or more, and impact of a centralised database tool MARTINA TEICHERT, FEDOR BAART AND PETER A.G.M. DE SMET REZUMAT

More information

A Practical Implementation of a Data Mining Technique

A Practical Implementation of a Data Mining Technique BULETINUL Universităţii Petrol Gaze din Ploieşti Vol. LIX No. 1/2007 51-56 Seria Matematică - Informatică - Fizică A Practical Implementation of a Data Mining Technique Elia Petre Universitatea Petrol-Gaze

More information

SISTEMUL DE OPERARE WINDOWS XP

SISTEMUL DE OPERARE WINDOWS XP SISTEMUL DE OPERARE WINDOWS XP Sistemele de operare din familia Windows sunt sisteme de operare bazate pe o interfaţă grafică în care fiecare aplicaţie (program) care este deschisă primeşte drept zonă

More information

MANUAL DE INSTALARE SI UTILIZARE

MANUAL DE INSTALARE SI UTILIZARE MANUAL DE INSTALARE SI UTILIZARE Sistem de alarma wireless cu apelator telefonic integrat PNI 2700A Pagina 1 Inainte sa conectati sau sa utilizati acest produs, va rugam sa cititi cu atentie aceste instructiuni

More information

Manual de utilizare Evolio Hi-Speed 5.0

Manual de utilizare Evolio Hi-Speed 5.0 Manual de utilizare Evolio Hi-Speed 5.0 Important Pentru ca acest produs sa functioneze in modul Navigatie este necesar sa aveti semnal la satelit. Se poate sa intampinati situatii, in casa sau in cladiri,

More information

OPEL INSIGNIA. Infotainment System

OPEL INSIGNIA. Infotainment System OPEL INSIGNIA Infotainment System Conţinut Introducere... 4 Aparatul radio... 30 CD player... 47 Intrarea AUX... 54 Portul USB... 56 Cadrul imaginilor digitale... 60 Sistemul de navigaţie... 63 Recunoaşterea

More information

Online stock trading platform

Online stock trading platform Revista Informatica Economică, nr.4 (40)/2006 77 Online stock trading platform Prof.dr. Ion LUNGU, prep. Vlad DIACONIŢA, asist. Adela BÂRA Catedra de Informatică Economică, A.S.E. Bucureşti The Internet

More information

privat <[email protected]> - 0264/450290 Montag, den 01. Februar 2010 um 00:00 Uhr - Aktualisiert Montag, den 05. März 2012 um 10:18 Uhr

privat <office@hotelbeta-cluj.ro> - 0264/450290 Montag, den 01. Februar 2010 um 00:00 Uhr - Aktualisiert Montag, den 05. März 2012 um 10:18 Uhr Hotel Beta 2* Restaurant Hotel Beta Camera Hotel Beta Hostel Beta Type: Hotel Agent Name: privat Address: Str.Giordano-Bruno 1-3 Town: Cluj Postcode: 400243 Phone: 0264/455290 Email and Webadress: [email protected],

More information

SOFTWARE RELIABILITY PREDICTION MODEL USING RAYLEIGH FUNCTION

SOFTWARE RELIABILITY PREDICTION MODEL USING RAYLEIGH FUNCTION U.P.B. Sci. Bull., Series C, Vol. 73, Iss. 4, 2011 ISSN 1454-234x SOFTWARE RELIABILITY PREDICTION MODEL USING RAYLEIGH FUNCTION Ana Maria VLADU 1 Predicţia fiabilităţii produselor software poate determina

More information

Quality Assurance Review for Higher Education

Quality Assurance Review for Higher Education for Higher Education The quality of the Romanian International Master s Programs. Liliana Donath Quality Assurance Review, Vol. 3, Nr. 2, Septembrie 2011, p. 147 154 Publicat de: Consiliul Agenþiei Române

More information

Dispozitiv universal de extindere a razei WiFi, Versiunea Powerline (XAVN2001) Ghid de instalare

Dispozitiv universal de extindere a razei WiFi, Versiunea Powerline (XAVN2001) Ghid de instalare Dispozitiv universal de extindere a razei WiFi, Versiunea Powerline (XAVN2001) Ghid de instalare Asistenţă tehnică Vă mulţumim că aţi ales produsele NETGEAR. După ce aţi instalat dispozitivul dvs., identificaţi

More information

Manual pentru Instalarea Certificatului Digital Calificat DigiSign

Manual pentru Instalarea Certificatului Digital Calificat DigiSign Manual pentru Instalarea Certificatului Digital Calificat DigiSign Versiunea 3.0 În vederea folosirii corespunzătoare a certificatului digital calificat emis de DigiSign, vă rugăm să urmați instrucțiunile

More information

Regulile INCOTERMS şi importanţa lor

Regulile INCOTERMS şi importanţa lor Regulile INCOTERMS şi importanţa lor Lect. univ. drd. Anca LAZĂR 1 Rezumat Prin conţinutul lor, INCOTERMS constituie un ansamblu de reguli prin care se determină drepturile şi obligaţiile părţilor în contractul

More information

Studiul tehnicilor de măsurare a descărcărilor parţiale în condiţii de perturbaţii intense, utilizate în prezent, la nivel internaţional

Studiul tehnicilor de măsurare a descărcărilor parţiale în condiţii de perturbaţii intense, utilizate în prezent, la nivel internaţional Studiul tehnicilor de măsurare a descărcărilor parţiale în condiţii de perturbaţii intense, utilizate în prezent, la nivel internaţional 1.Introducere Măsurarea descărcărilor parţiale este una dintre cele

More information

Understanding the Electrocardiogram. David C. Kasarda M.D. FAAEM St. Luke s Hospital, Bethlehem

Understanding the Electrocardiogram. David C. Kasarda M.D. FAAEM St. Luke s Hospital, Bethlehem Understanding the Electrocardiogram David C. Kasarda M.D. FAAEM St. Luke s Hospital, Bethlehem Overview 1. History 2. Review of the conduction system 3. EKG: Electrodes and Leads 4. EKG: Waves and Intervals

More information

5. LIMBAJUL SQL 5.1 Prezentare generală neprocedural declarativ extensii dialect implementarea limbajului SQL apelare directă modulară încapsulată

5. LIMBAJUL SQL 5.1 Prezentare generală neprocedural declarativ extensii dialect implementarea limbajului SQL apelare directă modulară încapsulată 5. LIMBAJUL SQL 5.1 Prezentare generală SQL (Structured Query Language) este în prezent, unul din cele mai puternice limbaje structurate pentru interogarea bazelor de date relaţionale. Pronunţia oficială:

More information

Risk Management Aspects Related to the Current International Financial Crisis

Risk Management Aspects Related to the Current International Financial Crisis BULETINUL Universităţii Petrol Gaze din Ploieşti Vol. LXI No. 2/2009 76-81 Seria Ştiinţe Economice Risk Management Aspects Related to the Current International Financial Crisis Silviu-Marius Şeitan Centre

More information

Arhitectura Sistemelor de Calcul

Arhitectura Sistemelor de Calcul UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE ȘTIINȚE Arhitectura Sistemelor de Calcul [suport de curs] Lect. univ. dr. Horea Oros [] [Lucrarea reprezintă suportul de curs pentru disciplina Arhitectura Sistemelor

More information

the basics Perfect Heart Institue, Piyavate Hospital

the basics Perfect Heart Institue, Piyavate Hospital ECG INTERPRETATION: the basics Damrong Sukitpunyaroj MD Damrong Sukitpunyaroj, MD Perfect Heart Institue, Piyavate Hospital Overview Conduction Pathways Systematic Interpretation Common abnormalities in

More information

Multi Channel AV Receiver (Receptor AV multicanal)

Multi Channel AV Receiver (Receptor AV multicanal) 4-287-974-11(1) (RO) Multi Channel AV Receiver (Receptor AV multicanal) Instrucţiuni de utilizare STR-DA5700ES AVERTISMENT Pentru a reduce riscul de incendiu, nu acoperiţi orificiul de ventilare al aparatului

More information

- suport de curs - INFORMATICĂ APLICATĂ ÎN PSIHOLOGIE FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

- suport de curs - INFORMATICĂ APLICATĂ ÎN PSIHOLOGIE FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI DISCIPLINA: Informatică aplicată în psihologie (disciplină obligatorie, de specialitate) PROGRAMUL DE STUDIU: PSIHOLOGIE CICLUL DE STUDII: I diplomă de licenţă,

More information

RAPORT DE CERCETARE. 2.2.Obiectivul general Promovarea unei tehnici noi de măsurare a descărcărilor parţiale.

RAPORT DE CERCETARE. 2.2.Obiectivul general Promovarea unei tehnici noi de măsurare a descărcărilor parţiale. RAPORT DE CERCETARE.1.Cuprins - obiectivul general - obiectivele fazei - rezumatul fazei - descrierea ştiinţifică şi tehnică - caiet de sarcini pentru achiziţii - contract pentru achiziţie - concluzii

More information

Curs 1 - Introducere.

Curs 1 - Introducere. Curs 1 - Introducere. 1. Enterpri Resource Planning (ERP). Definiții. Definiția 1: Un sistem ERP (Enterprise Resource Planning) reprezintă un complex de module software prin intermediul cărora se obține

More information

Manual de utilizare. Packard Bell EasyNote TE - 1

Manual de utilizare. Packard Bell EasyNote TE - 1 Manual de utilizare Packard Bell EasyNote TE - 1 CUPRINS Pornirea computerului 4 Conexiunea wireless... 4 Înregistrarea... 5 Instalarea software-ului... 6 Restaurare... 6 Aveţi probleme?... 6 Aspecte de

More information

ASOCIAȚIA DE ACREDITARE DIN ROMÂNIA ORGANISMUL NAȚIONAL DE ACREDITARE

ASOCIAȚIA DE ACREDITARE DIN ROMÂNIA ORGANISMUL NAȚIONAL DE ACREDITARE ASOCIAȚIA DE ACREDITARE DIN ROMÂNIA ORGANISMUL NAȚIONAL DE ACREDITARE INSTRUCTIUNEA PENTRU VALIDAREA METODELOR UTILIZATE ÎN RENAR Cod: I-1 Ediția 1 Revizia: 0 DATA: 11.007 APROBAT: drd. ing. Cristian Dorin

More information

Lancashire Teaching Hospitals Cardio-Respiratory Department. Lead systems. Paula Hignett

Lancashire Teaching Hospitals Cardio-Respiratory Department. Lead systems. Paula Hignett Lancashire Teaching Hospitals Cardio-Respiratory Department Lead systems Paula Hignett Objectives Understand the terminology and theory of the 12 views of the heart with reference to: Unipolar and Bipolar

More information

Construirea şi studiul unor probleme duale prin intermediul funcţiei de scalarizare

Construirea şi studiul unor probleme duale prin intermediul funcţiei de scalarizare Sinteza rezultatelor obţinute în cadrul contractului Funcţii de scalarizare şi multiplicatori Lagrange în probleme de optimizare ID 379-13/28.09.2007 -Raport 2009- Obiectivele contractului pe anul 2009

More information

jeudi 22 octobre 15 Limbajul SQL

jeudi 22 octobre 15 Limbajul SQL Limbajul SQL Principiile SQL O interogatie se termina prin ; Instructiunile sunt in majuscule (conventie) Numele câmpurilor sau a tabelelor - scriere exacta Numele nu pot depasi 128 caractere 2/ 21 Gestiunea

More information

NUMERICAL ANALYSIS OF COMPOSITE STEEL CONCRETE STRUCTURAL SHEAR WALLS WITH STEEL ENCASED PROFILES

NUMERICAL ANALYSIS OF COMPOSITE STEEL CONCRETE STRUCTURAL SHEAR WALLS WITH STEEL ENCASED PROFILES BULETINUL INSTITUTULUI POLITEHNIC DIN IAŞI Publicat de Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi Tomul LV (LIX), Fasc. 3, 2009 Secţia CONSTRUCŢII. ĂRHITECTURĂ NUMERICAL ANALYSIS OF COMPOSITE STEEL

More information

Association Rule Mining as a Data Mining Technique

Association Rule Mining as a Data Mining Technique BULETINUL Universităţii Petrol Gaze din Ploieşti Vol. LX No. 1/2008 49-56 Seria Matematică - Informatică - Fizică Association Rule Mining as a Data Mining Technique Irina Tudor Universitatea Petrol-Gaze

More information

Analele Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010

Analele Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010 UTILIZAREA METODEI COSTURILOR TINTA IN STABILIREA PRETURILOR Prep univ. drd. Aurelian Ionut CEAUSESCU Universitatea Constantin Brancusi din Targu-Jiu,FSEGA Conf.univ.dr. Cecilia VADUVA Universitatea Constantin

More information

THE UNCERTAINTY ANALYSIS OF THE PIPELINE SYSTEM

THE UNCERTAINTY ANALYSIS OF THE PIPELINE SYSTEM U.P.B. Sci. Bull. Series D Vol. 73 Iss. 3 ISSN 5-358 THE UNCERTAINTY ANALYSIS OF THE PIPELINE SYSTEM László POKORÁDI Pe parcursul studierii modelelor matematice a unor sisteme tehnice reale ne putem întâlni

More information

CORRELATIVE STUDY OF PMA SCORING IN A GROUP OF ROMANIAN PATIENTS SUBMITTED TO TOTAL HIP REPLACEMENT

CORRELATIVE STUDY OF PMA SCORING IN A GROUP OF ROMANIAN PATIENTS SUBMITTED TO TOTAL HIP REPLACEMENT Rev. Med. Chir. Soc. Med. Nat., Iaşi 2012 vol. 116, no. 3 SURGERY ORIGINAL PAPERS CORRELATIVE STUDY OF PMA SCORING IN A GROUP OF ROMANIAN PATIENTS SUBMITTED TO TOTAL HIP REPLACEMENT Carmen Grierosu 1,

More information

Recorder DVD Manual de instrucţiuni RDR-AT100 / AT105 / AT107 / AT200 / AT205

Recorder DVD Manual de instrucţiuni RDR-AT100 / AT105 / AT107 / AT200 / AT205 Recorder DVD Manual de instrucţiuni z Pentru a afla informaţii legate de produsele Sony şi de serviciile oferite, vă rugăm să vizitaţi adresa de internet : www.sony-europe.com/myproduct RDR-AT100 / AT105

More information

Ghid de instalare XAVB6504 Powerline 600 Mbps cu acces trecere prin patru porturi

Ghid de instalare XAVB6504 Powerline 600 Mbps cu acces trecere prin patru porturi Ghid de instalare XAVB6504 Powerline 600 Mbps cu acces trecere prin patru porturi Cuprins Conţinutul ambalajului.................................. 3 Caracteristicile hardware.................................

More information

COMPENSATION ISSUES IN CASE OF OCCUPATIONAL DISEASES AND ACCIDENTS

COMPENSATION ISSUES IN CASE OF OCCUPATIONAL DISEASES AND ACCIDENTS JOURNAL OF PREVENTIVE MEDICINE 2007; 15: 88-93 COMPENSATION ISSUES IN CASE OF OCCUPATIONAL DISEASES AND ACCIDENTS Laura Grădinariu Associate Teaching Fellow at the Faculty of Economics and Business Administration,

More information

Să separe problemele importante de cele posibile, astfel încât să vă puteţi concentra asupra ameliorării acestora.

Să separe problemele importante de cele posibile, astfel încât să vă puteţi concentra asupra ameliorării acestora. ANALIZA PARETO REZUMAT Categorie: Instrumente de analiză CUVINTE CHEIE Analiza Pareto (G) este o tehnică statistică de clasificare a sarcinilor reduse ca număr, dar cu efect semnificativ. Se bazează pe

More information

Aplicaţii clinice ale markerilor tumorali PSA total şi PSA liber

Aplicaţii clinice ale markerilor tumorali PSA total şi PSA liber Revista Română de Medicină de Laborator Vol. 1, Nr. 1, Decembrie 2005 33 Aplicaţii clinice ale markerilor tumorali PSA total şi PSA liber Clinical applications of total PSA and free PSA tumor markers Stanciu

More information

#AS148 - Automated ECG Analysis

#AS148 - Automated ECG Analysis BIOPAC Systems, Inc. 42 Aero Camino Goleta, Ca 93117 Ph (805)685-0066 Fax (805)685-0067 www.biopac.com [email protected] #AS148 - Automated ECG Analysis An electrocardiogram (ECG) is a graphical recording

More information

Romanian entrepreneurial environment, key aspect in investment decision. Mediul intreprenorial în România, aspect cheie în decizia de investiţii

Romanian entrepreneurial environment, key aspect in investment decision. Mediul intreprenorial în România, aspect cheie în decizia de investiţii 24 The Ninth International Conference Romanian entrepreneurial, key aspect in investment decision Mediul intreprenorial în România, aspect cheie în decizia de investiţii Ciprian NICOLESCU The Bucharest

More information

CARDIOVASCULAR RISK ASSESSMENT IN ELDERLY PATIENTS

CARDIOVASCULAR RISK ASSESSMENT IN ELDERLY PATIENTS THE JOURNAL OF PREVENTIVE MEDICINE 2002; 10 (1): 27-33 CARDIOVASCULAR RISK ASSESSMENT IN ELDERLY PATIENTS Ioana Dana Alexa, Gina Constantinescu, Larisa Panaghiu, G. Ungureanu Department of Internal Medicine

More information

Furnizarea de servicii hosting la limita dintre content şi comunicaţii electronice

Furnizarea de servicii hosting la limita dintre content şi comunicaţii electronice Furnizarea de servicii hosting la limita dintre content şi comunicaţii electronice Monica Adriana Banu Consilier Juridic Octombrie 2007 La întrebarea ce înseamnă hosting se răspunde de cele mai multe ori

More information

Segmentarea pieţei activitate definitorie a marketingului relaţional. Studiu de caz: sectorul bancar de retail

Segmentarea pieţei activitate definitorie a marketingului relaţional. Studiu de caz: sectorul bancar de retail Segmentarea pieţei activitate definitorie a marketingului relaţional. Studiu de caz: sectorul bancar de retail Market Segmentation Key Activity in Relationship Marketing. A Case Study of Retail Banking

More information

ECG made extra easy. medics.cc

ECG made extra easy. medics.cc ElectroCardioGraphyraphy ECG made extra easy Overview Objectives for this tutorial What is an ECG? Overview of performing electrocardiography on a patient Simple physiology Interpreting the ECG Objectives

More information

BAZE DE DATE LECTOR DR. ADRIAN RUNCEANU

BAZE DE DATE LECTOR DR. ADRIAN RUNCEANU Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu Facultatea de Inginerie Departamentul de Automatică, Energie şi Mediu BAZE DE DATE LECTOR DR. ADRIAN RUNCEANU 03.03.2013 Curs 2 - BAZE DE DATE 2 Curs 2 Sistemul

More information

Mobile Wi-Fi Modem. ghid de instalare

Mobile Wi-Fi Modem. ghid de instalare Mobile Wi-Fi Modem ghid de instalare bun venit Vă mulţumim că aţi ales Orange și Mobile Wi-Fi Modem. Dispozitivul dumneavoastră Mobile Wi-Fi Modem utilizează cea mai modernă tehnologie mobilă pentru a

More information

Configurare Editor de Text (Writer):

Configurare Editor de Text (Writer): Configurare Editor de Text (Writer): Alegerea opţiunilor conform stilului dumneavoastră de lucru Titlu: Versiune: First (EN) edition: Prima ediţie RO: Configurare editor de text (Writer): Alegerea opţiunilor

More information

(ROMAINIAN) NGC8200 Start-Up Guide. Aviz de proprietate intelectuală şi copyright. Introducere. Înainte de a începe

(ROMAINIAN) NGC8200 Start-Up Guide. Aviz de proprietate intelectuală şi copyright. Introducere. Înainte de a începe Aviz de proprietate intelectuală şi copyright NGC8200 Start-Up Guide 2007 ABB Inc., Totalflow Products ( Titular ), Bartlesville, Oklahoma 74006, SUA Toate drepturile rezervate. Toate derivatele, inclusiv

More information

Systematic Approach to 12 Lead EKG Interpretation

Systematic Approach to 12 Lead EKG Interpretation Systematic Approach to 12 Lead EKG Interpretation Maureen Knechtel MPAS, PA-C Wellmont CVA Heart Institute Disclosure Statement of Financial Interest I, Maureen Knechtel, do not have a financial interest/arrangement

More information

Introduction to Electrocardiography. The Genesis and Conduction of Cardiac Rhythm

Introduction to Electrocardiography. The Genesis and Conduction of Cardiac Rhythm Introduction to Electrocardiography Munther K. Homoud, M.D. Tufts-New England Medical Center Spring 2008 The Genesis and Conduction of Cardiac Rhythm Automaticity is the cardiac cell s ability to spontaneously

More information

DATA STORAGE METHOD FOR SYSTEMS WITH 8 BIT MICROPROCESSORS OR MICROCONTROLLERS

DATA STORAGE METHOD FOR SYSTEMS WITH 8 BIT MICROPROCESSORS OR MICROCONTROLLERS BULETINUL INSTITUTULUI POLITEHNIC DIN IAŞI Publicat de Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi Tomul LIV (LVIII), Fasc. 3-4, 200 Secţia AUTOMATICĂ şi CALCULATOARE DATA STORAGE METHOD FOR SYSTEMS

More information

ASSURING QUALITY IN IT SERVICE MANAGEMENT

ASSURING QUALITY IN IT SERVICE MANAGEMENT U.P.B. Sci. Bull., Series D, Vol. 70, No. 1,2008 ISSN 1454-2358 ASSURING QUALITY IN IT SERVICE MANAGEMENT Dan DUMITRIU 1 Adoptarea unui system informational este astazi crucial in mediul competitional

More information

Instructions for use WASHING MACHINE. Contents IWSD 61081

Instructions for use WASHING MACHINE. Contents IWSD 61081 Instructions for use WASHING MACHINE GB English, 1 RO Română, 13 CZ Česky, 25 Contents Installation, 2-3 Unpacking and levelling Connecting the electricity and water supplies The first wash cycle Technical

More information

Smartbox - Router wireless. Manual de utilizare

Smartbox - Router wireless. Manual de utilizare Smartbox - Router wireless Manual de utilizare CUPRINS 1 Avertismente și precauţii... 1-1 2 Conectarea cablurilor și instrucţiuni elementare... 2-1 2.1 Conectarea cablurilor...2-1 2.2 Pornirea HG658...2-2

More information

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele sociale. Sorin Dan Şandor

Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele sociale. Sorin Dan Şandor Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele sociale Sorin Dan Şandor Cuprins Introducere... 3 1. Noţiuni de bază ale cercetării ştiinţifice... 4 1.1. Administraţia publică domeniu de studiu şi cercetare...

More information

STUDY CONCERNING THE DESIGN, THE EXECUTION OF DEMOLITION WORKS AND THE RECOVERY OF MATERIALS FROM THE RESULTING WASTES

STUDY CONCERNING THE DESIGN, THE EXECUTION OF DEMOLITION WORKS AND THE RECOVERY OF MATERIALS FROM THE RESULTING WASTES BULETINUL INSTITUTULUI POLITEHNIC DIN IAŞI Publicat de Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi Tomul LIX (LXIII), Fasc. 1, 2013 Secţia CONSTRUCŢII. ARHITECTURĂ STUDY CONCERNING THE DESIGN, THE EXECUTION

More information

Seminar 2. Diagrama SIPOC. Harta proceselor. Studiu de caz pentru un ansamblu de procese. Scop. Durată. Obiective CUPRINS. A. Diagrama SIPOC pag.

Seminar 2. Diagrama SIPOC. Harta proceselor. Studiu de caz pentru un ansamblu de procese. Scop. Durată. Obiective CUPRINS. A. Diagrama SIPOC pag. Seminar 2 Diagrama SIPOC. Harta proceselor. Studiu de caz pentru un ansamblu de procese Scop - Realizarea de către studenți a diagramei SIPOC și a hărții proceselor (HP) pentru o companie Durată Obiective

More information

Excel. 6. Excel CUPRINS

Excel. 6. Excel CUPRINS 6. Excel CUPRINS 6. Excel...1 6.1. Prezentare generală...2 6.2. Lucrul cu foaia electronică de calcul...4 6.3. Calcule...6 6.4. Reprezentarea grafică a datelor...7 6.4.1. Reprezentarea funcţiilor de o

More information

Controlul aplicaţiilor ce funcţionează pe sisteme Windows prin intermediul dispozitivelor Android

Controlul aplicaţiilor ce funcţionează pe sisteme Windows prin intermediul dispozitivelor Android Revista Română de Interacţiune Om-Calculator 5 (3) 2012, 81-96 MatrixRom Controlul aplicaţiilor ce funcţionează pe sisteme Windows prin intermediul dispozitivelor Android Cristina Şerban, Irina Grosu,

More information

DESIGNING A DRIP IRRIGATION SYSTEM USING HYDROCALC IRRIGATION PLANNING PROIECTAREA UNUI SISTEM DE IRIGAŢII PRIN PICURARE UTILIZÂND PROGRAMUL HYDROCALC

DESIGNING A DRIP IRRIGATION SYSTEM USING HYDROCALC IRRIGATION PLANNING PROIECTAREA UNUI SISTEM DE IRIGAŢII PRIN PICURARE UTILIZÂND PROGRAMUL HYDROCALC DESIGNING A DRIP IRRIGATION SYSTEM USING HYDROCALC IRRIGATION PLANNING PROIECTAREA UNUI SISTEM DE IRIGAŢII PRIN PICURARE UTILIZÂND PROGRAMUL HYDROCALC Abstract: The competitive demand of available water

More information

SEMANTIC CLASSIFICATION OF VERY HIGH RESOLUTION EARTH OBSERVATION IMAGE CONTENT BASED ON TOPOLOGICAL INFORMATION

SEMANTIC CLASSIFICATION OF VERY HIGH RESOLUTION EARTH OBSERVATION IMAGE CONTENT BASED ON TOPOLOGICAL INFORMATION U.P.B. Sci. Bull., Series C, Vol. 74, Iss. 3, 2012. ISSN 1454-234x SEMANTIC CLASSIFICATION OF VERY HIGH RESOLUTION EARTH OBSERVATION IMAGE CONTENT BASED ON TOPOLOGICAL INFORMATION Corina VĂDUVA 1, Inge

More information

12-Lead EKG Interpretation. Judith M. Haluka BS, RCIS, EMT-P

12-Lead EKG Interpretation. Judith M. Haluka BS, RCIS, EMT-P 12-Lead EKG Interpretation Judith M. Haluka BS, RCIS, EMT-P ECG Grid Left to Right = Time/duration Vertical measure of voltage (amplitude) Expressed in mm P-Wave Depolarization of atrial muscle Low voltage

More information

1.- L a m e j o r o p c ió n e s c l o na r e l d i s co ( s e e x p li c a r á d es p u é s ).

1.- L a m e j o r o p c ió n e s c l o na r e l d i s co ( s e e x p li c a r á d es p u é s ). PROCEDIMIENTO DE RECUPERACION Y COPIAS DE SEGURIDAD DEL CORTAFUEGOS LINUX P ar a p od e r re c u p e ra r nu e s t r o c o rt a f u e go s an t e un d es a s t r e ( r ot u r a d e l di s c o o d e l a

More information

INFOGRAFICĂ. Aplicatii cu AUTOCAD

INFOGRAFICĂ. Aplicatii cu AUTOCAD INFOGRAFICĂ Aplicatii cu AUTOCAD Infografică aplicaţii cu AUTOCAD 1 CUPRINS CAPITOLUL I INTRODUCERE.. 1.1. Lansarea programului AutoCAD şi descrierea ecranului de lucru 1.2. Crearea unui desen în AutoCAD

More information

Analiza SWOT - instrument managerial pentru eficientizarea activităţii

Analiza SWOT - instrument managerial pentru eficientizarea activităţii Analiza SWOT - instrument managerial pentru eficientizarea activităţii Drd. Rodica IVORSCHI Academia de Studii Economice București Abstract Analiza SWOT constituie cea mai importantă tehnică managerială

More information

Multi Channel AV Receiver (Receptor AV multicanal)

Multi Channel AV Receiver (Receptor AV multicanal) 4-287-969-11(2) (RO) Multi Channel AV Receiver (Receptor AV multicanal) Instrucţiuni de utilizare STR-DA3700ES AVERTISMENT Pentru a reduce riscul de incendiu, nu acoperiţi orificiul de ventilare al aparatului

More information

LIFE EXPECTANCY IN ROMÂNIA

LIFE EXPECTANCY IN ROMÂNIA JOURNAL OF PREVENTIVE MEDICINE 2008; 16(1-2): 10-23 LIFE EXPECTANCY IN ROMÂNIA Anca Vitcu 1, Luminiţa Vitcu 2, Elena Lungu 3, Adriana Galan 2 1. University Al. I. Cuza, Faculty of Computer Science, Iaşi,

More information

CAPITALUL UMAN ŞI INVESTIŢIA ÎN EDUCAŢIE. Le capital humain et l investissement dans l éducation

CAPITALUL UMAN ŞI INVESTIŢIA ÎN EDUCAŢIE. Le capital humain et l investissement dans l éducation ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAŞI Tomul LII/LIII Ştiinţe Economice 2005/2006 CAPITALUL UMAN ŞI INVESTIŢIA ÎN EDUCAŢIE MARIA VIORICA BEDRULE-GRIGORUŢĂ Le capital humain

More information

Project manager s pocket guide. Ghidul de buzunar al managerului de proiect

Project manager s pocket guide. Ghidul de buzunar al managerului de proiect The Ninth International Conference 159 Project manager s pocket guide Ghidul de buzunar al managerului de proiect Codin CARAGEA OTP Bank, Bucharest, Romania e-mail: [email protected] Gabriela POPA,

More information

Din păcate, Myeloma Euronet Romania şi Presedinte Viorica Cursaru. România. Prima PacienŃii. familiile reuniune. Bucureşti. 11 Septembrie 2010

Din păcate, Myeloma Euronet Romania şi Presedinte Viorica Cursaru. România. Prima PacienŃii. familiile reuniune. Bucureşti. 11 Septembrie 2010 PacienŃ famille Din păcate, eu nu vorbesc limba română Dar inima mea este aici Vă mulńumesc umesc pentru invitańie ie Myeloma Euronet Romania Presedinte Viorica Cursaru Board member of Myeloma Euronet

More information

THE NEED TO USE DATA MINING TECHNIQUES IN E-BUSINESS

THE NEED TO USE DATA MINING TECHNIQUES IN E-BUSINESS NECESITATEA UTILIZĂRII TEHNICILOR DATA MINING ÎN E-BUSINESS Claudia Elena Dinucă Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea din Craiova [email protected] THE NEED TO USE DATA MINING

More information

PN-II-RU-TE-2011-3-0209

PN-II-RU-TE-2011-3-0209 PN-II-RU-TE-2011-3-0209 IEQ - Transferul poluantilor atmosferici spre interiorul cladirilor. Unelte de predictie a nivelului de poluare interior si de protectie a ocupantilor. Principal Investigator Prof.

More information

COMUNICAREA INTERCULTURALĂ

COMUNICAREA INTERCULTURALĂ 5 COMUNICAREA INTERCULTURALĂ Obiective Înţelegerea complexităţii problemei comunicării internaţionale şi interculturale; Analizarea componentelor procesului comunicaţional într-un mediu internaţional;

More information

Tabelul de concordanţă la proiectul Regulamentului privind ajutorul de minimis

Tabelul de concordanţă la proiectul Regulamentului privind ajutorul de minimis 1. Titlul actului comunitar, subiectul reglementat şi scopul acestuia Tabelul de concordanţă la proiectul Regulamentului privind ajutorul de minimis Regulamentului (CE) nr. 1998/2006 al Comisiei din 15

More information

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 3187/2011/01 Anexa 1 PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 3187/2011/01 Anexa 1 PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 3187/2011/01 Anexa 1 Prospect PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR Piperacilină/Tazobactam PharmaSwiss 4 g/0,5 g pulbere pentru soluţie injectabilă sau perfuzabilă

More information

ENGLEZA JURIDICA LEGAL ENGLISH MIHAIL KOGALNICEANU UNIVERSITY IASI UNIVERSITATEA MIHAIL KOGALNICEANU IASI SEMINAR MATERIAL SUPORT DE CURS DREPT AN II

ENGLEZA JURIDICA LEGAL ENGLISH MIHAIL KOGALNICEANU UNIVERSITY IASI UNIVERSITATEA MIHAIL KOGALNICEANU IASI SEMINAR MATERIAL SUPORT DE CURS DREPT AN II UNIVERSITATEA MIHAIL KOGALNICEANU IASI MIHAIL KOGALNICEANU UNIVERSITY IASI SUPORT DE CURS SEMINAR MATERIAL ENGLEZA JURIDICA LEGAL ENGLISH DREPT AN II THE FACULTY OF LAW 2ND YEAR OF STUDY SEMESTRUL I +

More information