MANAGEMENTUL COMPETIŢIILOR SPORTIVE ORGANIZATE DE CLUBURILE UNIVERSITARE

Transcription

1 MANAGEMENTUL COMPETIŢIILOR SPORTIVE ORGANIZATE DE CLUBURILE UNIVERSITARE Petru BANIAŞ 1 REZUMAT: În activitatea managerială a echipelor sportive se urmăreşte, ca obiectiv final, obţinerea performanţelor sportive. Ele reprezintă scopul tuturor grupurilor de interesaţi, de la părinţi tinerilor sportivi până la managerii sau proprietarii clubului, la forurile guvernamentale. Atingerea lor determină esenţa mişcării sportive de performanţă, generează satisfacţia muncii şi determină tendinţele în politicile de reglementare a sportului. O importanţă deosebită o reprezintă influenţele psiho sociale. Majoritatea cercetătorilor sugerează că în activitatea sportivă de performanţă pentru tineret, priocesul învăţării şi exersării se face prin modelare şi prin repetare. Valorile teoretice şi practice sunt transmise prin antrenori. Profesorii antrenori, prin metodele de antrenament practicate, urmăresc pregătirea copiilor şi tineretului în vederea participării la competiţii sportive şi a obţinerii unor performanţe înalte utilizând forme de activitate şi modalităţi particularizate. Cuvinte cheie : mamagement, club, sportiv, competiţie, asociaţie. Pentru o organizare eficientă a competiţiilor propuse de o asociaţie, un club sau o organizaţie sportivă este necesară constituirea unui comitet care să structureze un sistem de organizare eficient. Principalele probleme manageriale care apar în faţa unui manager de competiţii sunt (Voicu S., Nagel A. Introducere în managementul şi legislaţia sportului, Timişoara, 2003): - planificarea concursurilor, a competiţiei în sine; - selectarea şi invitarea oficialilor; - amenajarea bazei sportive terenuri, săli, piste, piscine; - asigurarea spaţiilor de parcare; - dezvoltarea unui sistem de comunicare cu public; - comunicarea cu mass media popularizarea competiţiei; - asigurarea transportului echipelor sau a participanţilor individuali; - stabilirea numărului maxim de spectatori, pe bază de reglementări interne sau internaţionale şi din raţiuni de securitate; - crearea sau planificarea sistemului de vânzare a biletelor; - planificarea personalului care asigură funcţionarea terenurilor şi vestiarelor; - consolidarea regulilor de conduită şi a echipamentelor; - planificarea activităţilor post competiţionale festivitate de premiere, conferinţe de presă, banchet etc.; 1 Lector Universitar drd.- FEFS, Universitatea de Vest Timisoara 12

2 - modul de acordare a sancţiunilor, dacă este cazul. La elaborarea calendarului competiţional se ţine seama de calendarul competiţiilor internaţionale, naţionale sau judeţene. În funcţie de acestea, se va întocmi calendarul clubului sau organizaţiei sportive, ţinând seama de cluburile participante în competiţie, de distanţa permisă de călătorie, de perioada anului calendaristic şi competiţional, de zilele din săptămână şi de numărul de participanţi. Un factor important îl constituie cerinţele federaţiei sau ligii căreia îi este afiliat clubul. Strategiile manageriale urmărite în elaborarea calendarului competiţional sunt: - programarea jocurilor acasă şi în deplasare, alternativ în acelaşi sezon sau în sezoane diferite în cazul sistemului tur retur; - programarea jocurilor în funcţie de potenţialul de competitivitate al adversarilor forma lor sportivă; - programarea în funcţie de baza materială a adversarilor; - programarea în funcţie de distanţa care trebuie parcursă; - programarea în funcţie de reputaţia adversarilor în lumea sportului; - programarea în funcţie de numărul spectatorilor posibili a fi atraşi în jocurile de acasă; - programarea în funcţie de capacitatea de deplasare a susţinătorilor proprii la meciurile susţinute în deplasare. De exemplu, în SUA la programarea şi elaborarea calendarelor competiţionale se ţine cont de următoarele restricţii: - competiţiile cuprinse în calendar sunt limitate ca desfăşurare la perioade de doi ani; - lungimea sezoanelor este, de obicei, specificată; - nici un concurs nu se desfăşoară duminica; - concursurile din afara unui stat necesită aprobări speciale. Una dintre cele mai importante sarcini în managementul competiţiilor sportive este angajarea unor oficiali arbitri obiectivi. Ca reguli de conduită în managementul sportului de performanţă legate de oficiali sunt aplicate următoarele: - antrenorii nu au voie să facă contestaţi cu oficialilor în timpul competiţiei; - antrenorii nu au voie să intre în vestiarul oficialilor; - antrenorii sau oficialii clubului nu au voie să critice oficialii în public sau în mass media; - oficialii trebuie să dispună de loc de parcare sigur şi de acces la vestiar propriu; - plata oficialilor trebuie făcută înainte de meci; - oficialilor trebuie să li se asigure o escortă la ieşirea de pe teren şi de la vestiar până la maşină; 13

3 - necesitatea întocmirii de contracte scrise cu oficialii; - se va ţine seama de onorariile standardizate şi nu vor fi angajaţi oficiali pentru sume mai mici; - oficialii nu pot fi rude al antrenorilor sau ale altor persoane cu funcţii de răspundere în club; - oficialii trebuie înregistraţi şi acreditaţi de forurile oficiale; - dacă oficialii nu sunt înregistraţi de forurile oficiale, se vor angaja oficiali cu care sunt de acord şi adversarii. După fiecare competiţie, antrenorii trebuie să evalueze fiecare oficial, iar oficialii trebuie să evalueze antrenorii. În acest context, este recomandabil ca antrenorii să fie implicaţi în arbitraj la începutul carierei pentru a dobândi cunoştinţe şi priceperi despre cerinţele legate de oficiali şi regulile de arbitraj. Un aspect important îl reprezintă controlul publicului, a manifestărilor acestuia. Lipsa de control asupra publicului poate conduce la injurii, conflicte, accidentări, chiar decese, cu toate implicaţiile de natură penală care decurg. În cel mai bun caz, spectatorul are o experienţă neplăcută şi va evita pe viitor reîntoarcerea în tribune. Factorii de natură managerială care pot determina incidente sunt (Voicu S., Nagel A. Introducere în managementul şi legislaţia sportului, Timişoara, 2003): - permiterea accesului unor grupuri mari, fără încercarea de a le dispersa în mod paşnic; - comercializarea de băuturi alcoolice; - permiterea accesului unui număr mai mare de spectatori decât capacitatea tribunelor; - lipsa unor bariere care să separe tribunele de zona de joc sau care să împiedice căderile accidentale; - insuficienţa forţelor de securitate; - manifestări incitatoare pentru public ale sportivilor sau antrenorilor; - programarea unor competiţii plictisitoare. Practica a dovedit că există strategii manageriale care să reducă problemele de control al publicului, dintre care cele mai eficiente s-au dovedit a fi: - promovarea unor legi împotriva introducerii băuturilor alcoolice la meciuri sau competiţii; - pregătirea plasatorilor şi a forţelor de ordine astfel încât să facă faţă mulţimii şi să gestioneze situaţiile tensionate; - comunicarea clară a regulilor de comportament prin mass media şi mijloace audio-video proprii; - utilizarea unor tehnici de dinamică de grup, cum ar fi nivelul de volum al muzicii, intensitatea luminilor şi culorilor; - întreţinerea în bune condiţii a structurilor de rezistenţă a tribunelor. 14

4 Managementul conflictelor în sportul de performanţă Conflictul este un process care presupune incompatibiltatea obiectivelor şi comportamentelor persoanelor. El poate lua forma unui comportament direcţionat care tinde să obstrucţioneze realizarea unor obiective, activitatea unor personae, departamente sau chiar pe cea a organizaţiei (conflictele de muncă ajunse în stadiul de greve generale). Etapele unui conflict sunt (Cristea I. Management sportiv, Ed. ExPonto, 2000): - cauzele care declanşează conflictul, respectiv evenimentele care amorsează o stare conflictuală latentă; - comportamentul conflictual; - consecinţele care urmează stingerii conflictului. Cauzele declanşării şi ezvoltării conflictelor sunt genearte, în principiu, de: - lipsa de comunicare între diferitele compartimente ale organizaţiei, - competiţia pentru resurse deficitare; - lupta pentru putere şi influenţă; - tentative de autonomie ale unor grupuri; - probleme/interese personale. Comportamentul conflictual se manifestă printr-o atmosferă tensionată, atitudine neorientată spre muncă şi eficienţă, greve, luptă sindicală, concedieri. Se pot identifica mai multe căi de soluţionare a conflictelor în cadrul unor grupuri, echipe sau organizaţii sportive (Cristea I. Management sportiv, Ed. ExPonto, 2000): 1. Neglijarea se poate aplica în cazul conflictelor de mai mică amploare, atitudinea în faţa conflictului este de ignorare sau amânare în speranţa rezolvării de la sine; trebuie să existe însă certitudinea că amploarea conflictului este mai redusă, deoarece în cazul unui conflict important nesoluţionarea la timp paote avea consecinţe grave; 2. Persuasiunea sportivii nemulţumiţi vor fi convinşi să renunţe la conflict, apelându-se la valorile clubului, la binele general al echipei, la solidaritatea în faţa adversarilor, la necesitatea de a câştiga o competiţie prestigioasă; 3. Cumpărarea determinarea încetării luptei prin oferirea de alternative liderilor (sau unui grup influent); 4. Coaliţiile sunt grupuri de persoane care apără fiecare alte interese, având valori diferite; metoda se bazează pe dictonul divide et impera ; 5. Constrângerea presupune folosirea de metode coercitive (retrogradări, suspendări, reduceri salariale) pentru a determina renunţarea la comportamentul conflictual; 6. Arbitrajul apelarea la o soluţie de compromis pentru a rezolva conflictul. 15

5 7. Reguli şi proceduri pentru rezolvarea conflictului se face apel la procedurile şi regulile care sunt în vigoare în cadrul clubului; în cazul în care acestea lipsesc sau sunt neclare, se adoptă în urma unor negocieri bilaterale între părţile implicate (de exemplu, antrenori preşedintele clubului); regulile negociate vor putea fi aplicate şi pentru rezolvarea unor conflicte similare viitoare; 8. Instrumente de coordonare presupun existenţa unei poziţii în cadrul schemei de organizare care îndreptăţeşte o persoană să rezolve conflictul oferindu-i şi anumite instrumente specifice; 9. apelurile prezentarea conflictului în faţa unei autorităţi superioare în vederea rezolvării; 10. Medierea părţile implicate în conflict sunt ajutate să înţeleagă fiecare poziţia părţii adverse; acest lucru se poate face de către o persoană din cadrul clubului sau organizaţiei sau de către o persoană din afară, caz în acre metoda poate fi costisitoare; 11. Întâlnirile de confruntare presupun existenţa unui climat de colaborare, precum şi dorinţa părţilor de a rezolva conflictul rapid şi pe cale amiabilă. În competiţiile sportive, prezentăm câteva exemple de cauze de apariţie a unor conflicte: - supraaprecierea importanţei snopurilor de concursuri, gruparea lor fără nici o raţiune metodică, pe meridiane diferite, în timp foarte scurt; - alteori se acţionează în sens invers, desfăşurându-se pregătirea pe perioade prea lungi, fără nici un concurs; - planificarea nejustificată a unor întâlniri internaţionale cu adversari slabi, în raport cu valoarea proprie; - modificarea ritmului prin accelerarea pregătirii din cauza unor devansări ale competiţiei; - interesele cluburilor pentru competiţii internaţionale trebuie raportate la interesul naţional; - nerecunoaşterea sau neaplicarea prevederilor regulamentelor internaţionale sau a protocolului de concurs; - existenţa practicilor legate de avantajul terenului propriu sau inutilitatea eforturilor în deplasare; - tendinţa de a câştiga competiţia cu orice preţ; - insuficienţa implicării antrenorilor în pregătirea psihologica a sportivilor înaintea competiţiilor; - teoria potrivit căreia cea mai bună pregătire este concursul poate determina o suprasolicitare a sportivilor. Dintre metodele consacrate de rezolvare a conflictelor, în practica sportului de performanţă s-au conturat următoarele abordări (Cristea I. Management sportiv, Ed. ExPonto, 2000): 16

6 A. În forţă obiectul acestei abordări este absenţa oricărei concesii, poziţia fiind de inflexibilitate; persoana care acţionează în forţă are o puternică motivaţie de a acţiona astfel. B. Evitarea obiectivul acesteia este evitarea unui conflict direct, poziţia persoanei implicate în abordarea conflictului fiind de neutralitate, considerând că neînţelegerile sunt negative; trebuie avut în vedere faptul că neînţelegerile nerezolvate pe termen lung pot declanşa frustrări în rânful angajaţilor, principala consecinţă fiind demotivarea. C. Compromisul obiectivul îl reprezintă ajungerea la o înţelegere, toate persoanle implicate căutând soluţii pentru rezolvarea conflictului, considerându-se că neînţelegerile îi distrag pe sportivi de la îndeplinirea obiectivelor de performanţă. D. Adaptarea obiectivul îl reprezintă evitarea resentimentelor între membri echipei, menţinerea relaţiilor armonioase rul acesteia; această atitudine în abordarea conflictelor av putea determina ca o parte să profite de partea care încearcă să se adapteze. E. Colaborarea rezolvarea problemelor împreună cu toate părţile implicate în conflict, poziţia acestora fiind orientată înspre găsirea unei soluţii comune, considerată ca acceptabilă de către toţi. Consecinţele conflictului pot fi: A. pozitive care: - produc idei noi; -determină ca oamenii să aibă noi puncte de vedere; -determină ca oamenii să contribuie activ la rezolvarea problemelor care apar într-o organizaţie; - stimulează interesul şi creativitatea oamenilor. B. negative care: - pot provoca frustrări în rândul membrilor echipei; -slăbesc relaţiile dintre sportivi; -dezvoltă un climat de nesiguranţă; -nu încurajează munca, activitatea de echipă; -determină un număr ridicat de concedieri sau rezilieri de contracte. Deoarece consecinţele negative pot determina involuţia unei organizaţii, procesul de prevenire a conflictelor trebuie să reprezinte o permanenţă activităţii antrenorilor sau managerilor. Acest lucru poate fi realizat prin: - crearea unei atmosfere de colaborare în echipă; - receptivitate la problemele structurale şi culturale ale clubului; - controlul competiţiei. Se poate conchide că există o relaţie între conflict şi performanţă. Din această perspectivă există trei tipuri de conflicte: 17

7 A. Conflict scăzut impactul acestui tip de conflict este mare asupra organizaţiei, ducând la apariţia de disfuncţionalităţi: - adaptare lentă a sportivilor; - apatie în rândul acestora; - stagnare în activitatea de performanţă. B. Conflict optim este favorabil şi are un impact funcţional asupra asociaţiei, ducând la progres, inovare, căutare de soluţii creative şi motivatoare pentru sportivii; performanţele determinate sunt ridicate. C. Conflict ridicat impactul asupra organizaţiei este mare, ducând la disfuncţionalităţi cu consecinţe de tipul: dezbinare, coordonare dificilă, haos; performanţele organizaţie. Managementul sportului de masă şi recreere în instituţii şcolare Sportul de masă şi recreere, ca şi componentă a vieţii universitare, dar şi la alte nivele de educaţie, s-a dezvoltat din dorinţa naturală a studenţilor şi elevilor de a juca şi concura. La origine, unităţile de competiţie erau cluburile, clasele, grupele sau promoţiile, iar competiţiile se bazau pe concursul între echipe. Ca istoric, sportul de masă şi recreere a derivat din sportul de performanţă şi s-a dezvoltat treptat prin diferite sporturi de echipă. În 1913 a fost înregistrat primul program de sport de masă sub control administrativ la Universitatea Statului Michigan. Până în 1916, 140 de instituţii de învăţământ superior din Statele Unite au dezvoltat sportul de masă şi recreere a studenţilor. În 1917 s-a fondat Secţia pentru sporturi de masă, în 1923 a apărut în curricula academică disciplina Sport pentru femei, iar în 1952 sporturile de masă şi recreere au fost introduse în învăţământul gimnazial. În 1950 a fost fondată în Statele Unite Asociaţia Naţională a sporturilor de masă şi recreere. Sporturile de recreere includ o varietate de activităţi şi competiţii, de la şah la sporturile de sezon, în echipă sau individuale, practicate acasă sau în excursii, călătorii sau expediţii. Participarea este, în principiu, limitată la elevii sau studenţii instituţiei organizatoare, dar pot fi organizate şi între echipe sau persoane din şcoli instituţii (şcoli, universităţi diferite), pe bază de reprezentativitate. Activităţile învăţate în programul de educaţie fizică constituie baza pentru sportul de recreere, dar pot fi incluse sporturi şi activităţi noi, creative. Conceptul major este de a oferi o varietate de activităţi care să atragă o participare mare. De asemenea, este important un echilibru între sporturile tradiţionale şi cele la modă, sau între cele care stimulează grupe diferite de muşchi (tenis înot, ciclism baschet). Ca forme de organizare a sporturilor de masă şi recreere, cele mai de succes s-au dovedit a fi următoarele: 1. Ziua de joc participanţii din diferite şcoli, universităţi, facultăţi se întâlnesc pentru a concura într-una sau mai multe ramuri sportive, individuale sau 18

8 de echipă, astfel de întâlniri nefiind incluse în calendarul competiţional al asociaţiilor sportive din care, eventual, ar face parte unii competitori; 2. Ziua sporturilor este organizată la fel ca o zi de joc, dar face parte din calendarul intern al sporturilor de masă şi recreere şi se întocmeşte un clasament cu rezultatele obţinute; 3. Întâlniri pe echipe se organizează pe ramuri sportive, competiţii pe echipe care reprezintă câte o instituţie în sportul de masă; la aceste echipe de club nu există antrenori plătiţi, iar jucătorii trebuie, adeseori, să contribuie la cheltuielile de călătorie, echipament şi pentru plata oficialilor. Obiectivele generale ale sportului de masă şi recreere urmăresc dezvoltarea activităţilor corporale executate din plăcere, formarea sentimentului de prietenie şi camaraderie, efectuarea unei activităţi cultură fizică în regim de întrecere. Obiectivele specifice urmăresc: - să ofere oportunităţi egale ambelor sexe în activităţile sportive mixte; - să promoveze spiritul de competiţie; - să dezvolte spiritul sportiv şi de echipă; - în organizarea activităţilor sportive să pună accentul primordial pe participare şi pe bună dispoziţie şi nu pe victorie; - să se alcătuiască pentru competiţie echipe omogene conform vârstei, pregătirii fizice, stării de sănătate, competenţelor şi abilităţilor; - să ofere un cadru de învăţare a regulilor şi regulamentelor sportive; - să pună accent pe personalitatea individului, oferindu-se aceleaşi aprecieri pentru toţi sportivii, chiar şi pentru cei mai puţin dotaţi; - să acorde fiecărui elev sau student o şansă de a fi căpitan de echipă, conducător de joc sau câştigător; - să ofere tuturor şansa de a juca pentru satisfacţie şi recreere; - să încurajeze dezvoltarea încrederii în sine şi a trăsăturilor pozitive de caracter. Implicarea elevilor şi studenţilor joacă un rol esenţial în organizarea internă a sporturilor de masă şi recreere la toate nivelurile. Numărul ramurilor de sport depind, în mare parte, de tradiţia locală, a instituţiei, de calificarea personalului didactic şi dotările existente. Suportul financiar se bazează parţial pe taxe de participare, dar şi pe contribuţii voluntare, sponsorizări sau oferirea de spaţii publicitare. Ca şi în cazul sportului de performanţă, asigurarea unor oficiali competenţi şi obiectivi este o problemă majoră. La nivelul colegiilor sau universităţilor, câteva metode a asigura necesarul de oficiali sunt: - mobilizarea studenţilor pentru a urma cursurilor de arbitri, cursuri la care practica se efectuează la competiţii de recreere: - numirea ca oficial a unui jucător de la echipele de recreere din liceu, colegiu sau facultate; 19

9 - solicitarea câte unui oficial de la fiecare echipe; - organizarea jocurilor fără oficiali, la înţelegere cu echipele participante. Alcătuirea clasamentelor şi evidenţa strictă a rezultatelor obţinute de echipele din sportul de masă şi recreere asigură o participare motivată a sportivilor în competiţii în întreg sezonul. Pentru a realiza acest lucru trebuie înregistrate în urma fiecărui concurs, printr-un sistem prestabilit de evidenţă, rezultatele, locurile obţinute, punctele, performanţele, numărul de participanţi, numărul de concursuri, înregistrarea victoriilor, a înfrângerilor în toate ramurile sportive. Premiile bazate pe motivaţie sunt preferate celor materiale, dar, în măsura posibilităţilor, nici acestea din urmă nu trebuie să lipsească. Cu toate acestea, cea mai mare recompensă pentru un elev sau student este recunoaşterea publică a calităţilor sale. BIBLIOGRAFIE: 1. CRISTEA, I. Managemet sportiv. Compendiu, Editura ExPonto, Constanţa, VOICU S. V. Managemetul sportului, Editura Mirton, Timişoara, VOICU, S. V. Introducere în managementul şi legislaţia sportului, Editura Universităţii de Vest, NAGEL, A. Timişoara, *** Educaţia fizică şi sportul în învăţământul superior, Centrul de Cercetări Ştiinţifice şi documentare tehnică din cadrul CNEFS, Bucureşti,